15.4 C
București
joi, 31 octombrie 2024
AcasăSpecialApocalipsa după Clubul de la Roma. Ce previziuni sumbre au experţii pentru...

Apocalipsa după Clubul de la Roma. Ce previziuni sumbre au experţii pentru economia mondială

Omenirea începe să se adapteze la limitele planetei dar există un risc ca ajustările să fie prea lente. China va avea o ascensiune în timp ce Statele Unite cad şi continuă încălzirea climatică, deşi nu atât de rapid cum prevăd cele mai negre scenarii ştiinţifice. Raportul din 2012 al  Clubului de la Roma (creat în 1968) este un fel de urmare a primului raport din 1972, „The Limits to Growth” (Limitele creşterii), lansat în urmă cu 40 de ani, ambele documente cuprinzând trei scenarii pentru cinci variabile – populaţie, industrializare, contaminare, producţie alimentară şi utilizarea resurselor naturale.

Corectitudinea previziunilor face obiectul unei dezbateri între cei ce  numesc „Limitele creşterii” o profeţie a sfârşitului lumii care nu suferă comparaţie cu realitatea şi cei care cred că aceste concluzii rămân extraordinar de viabile. Noul raport cu previziuni până în 2052 este rodul cercetărilor a numeroşi experţi, între care şi Jorgen Randers şi prezintă următoarele concluzii:

• Oamenii au început procesul de adaptare la activitatea umană în limitele planetei Terra, dar există riscul ca procesul să fie prea lent.

• actualele mari puteri economice vor stagna, în special Statele Unite, în timp ce vor înflori Brazilia, India, Rusia, Africa de Sud şi alte economii emergente.

• China va cunoaşte succesul datorită capcităţii sale de reacţie.

• PIB-ul mondial va creşte mai încet decât s-a prevăzut, în principal din cauza diminuării productivităţii.

• Concentrarea gazelor cu efect de seră în atmosferă continuă să crească  şi să provoace o creştere a temperaturii cu două grade. Trei decenii mai târziu, temperatura va fi mai mare cu 2,8 grade, ceea ce poate declanşa schimbări climatice majore.

Jorgen Randers a declarat că una din principalele noastre probleme este că sistemul politic este conceput pentru a lua decizii pe termen scurt, în timp ce „avem nevoie de un sistem de guvernare cu viziuni pe termen lung”.

Esenţial este că raportul 2012 îl confirmă pe cel din 1972 care dădea sistemului economic mondial o limită de 60 de ani pentru a se prăbuşi, confruntat cu diminuarea resurselor şi degradarea mediului. Un punct de ruptură va fi în 2030 când procesul de degradare va duce la moartea a sute de milioane de persoane.

Distrugerea lumii?

Clubul de la Roma a celebrat printr-un simpoziom a 40-a aniversare a publicării celebrului său raport „Limitele creşterii”, numit şi raportul Meadows, după numele principalului coordonator al echipei de experţi. Acest raport, prezentat public la 1 martie 1972 , a plecat de la comanda făcută de Clubul de la Roma  în 1970 Institutului Massachussetts of Technology (MIT). În acelaşi timp, unul din organismele însărcinate cu raportul, Smithsonian Institution, a lansat versiunea actualizată în 2012 a raportului din 1972. Al doilea raport foloseşte aceeaşi metodologie ca primul, cu aceiaşi actori, Clubul de la Roma comanditarul, MIT executantul. Instrumentele de analiză au fost modernizate, urmare a importantelor progrese în metodele de observare şi previziune. Raportul din acest an confirmă concluziile celui din 1972 care anunţa un viitor îngrijorător pentru umanitate. cu o posibilă prăbuşire în termen de şase decenii. Situaţie confirmată de formula Smithsonian Magazine: „Lumea este pe calea dezastrului”, altfel spus „totul se derulează cum s-a prevăzut pentru a surveni dezastrul”.

Acest dezastru, cum rezumă fizicianul australia Graham Turner, care i-a succedat lui Dennis Meadows ca redactor coordonator, va decurge din faptul că, dacă omenirea continuă să consume mai mult decât poate produce natura, prăbuşirea economică se va traduce prin scăderea masivă a populaţiei în jurul anului 2030. Dezastrul nu este deloc departe de noi şi unii experţi consideră anul  2020 ca dată probabilă. Aşdar, prăbuşirea s-ar putea produce chiar înainte de 2030. Altfel spus, toate proiectele avute în vedere pe un termen mediu de zece ani vor fi afectate, chiar pot deveni inoperante. Raportorii fac dovada optimismului scriind că dacă măsuir radicale vor fi luate pentru reformarea Sistemului, data nefastă ar putea fi îndepărtată.

Dar, arată raportorii, trebuie să avem în vedere şi că în ce priveşte proiectele noastre, colective sau individuale, nu vor fi luate nici una dintre măsurile radicale. Sistemul economico-politic nu se poate reforma. Practic, guvernele, întreprinderile şi media converg pentru ca totul să continue ca înainte, până la dezastru. Nu numai încălzirea globală este incriminată de experţi, ci mult mai general epuizarea resurselor şi, dincolo de asta, distrugerea catastrofală a mediului înconjurător sub toate formele, adică „distrugerea lumii”.

Pentru a împiedica această cădere ar fi necesară nu numai reducerea producerii gazelor cu efect de seră dar şi impunerea unei descreşteri radicale, începând cu cea care ar trebui pusă în practică în ţările bogate, care sunt cele mai consumatoare şi cele mai distructive. Speranţe vagi având în vedere cum problema a fost ştearsă  în acest an din mizele politice. În acelaşi timp se are în vedere relansarea explorărilor gazelor de şist şi foraje profunde în Mediterana. Mic exemplu, pentru că alte măsuri mult mai periculoase se pregătesc a fi lansate în Arctica sau în alte zone.

Un model matematic

Singura concluzie forte a raportului este că în cazul perpetuării creşterii materiale totul va duce mai devreme sau mai târziu la o prăbuşire a lumii care ne înconjoară. Prin „prăbuşire” nu trebuie înţeles sfârşitul lumii ci diminuarea brutală a populaţiei însoţită de o degradare semnificativă a condiţiilor de viaţă a supravieţuitorilor. Pentru a ajunge la concluzia unei „prăbuşiri” probabile, cercetătorii au realizat un model matematic, metodă inconturnabilă dacă vrem să studiem evoluţia viitoare a unui sistem complex. Sistemul complex modelat de experţii MIT în raport nu este altul decât omenirea şi variabilele care o caracterizează, în număr de  câteva zeci, se numesc populaţie globală, suprafaţă cultivată per individ, resurse naturale rămase, cota alimentară per persoană, producţie industrială pe cap de locuitor, capital industrial global, nivel de poluare, etc.

Mai multe zeci de relaţii sau „bucle”, leagă evoluţiile acestor variabile între ele. De exemplu, creşterea poluării influenţează negativ speranţa de viaţă şi deci dimensiunea populaţiei, ceea ce în schimb acţionează în sensul unei poluări mai puţin importante. Sau, creşterea produsului industrial pe cap de locuitor contribuie la creşterea capitalului industrial care la rândul lui duce la creşterea producţiei agricole dar şi la creşterea poluării.

Comentatorii  „faimosului raport”, acuzat astăzi de nenumărate tare din cauză că încă nu s-a produs nici un dezastru, consideră că nu este vorba decât de un document ştiinţific puţin prea lung, prezentând munca de cercetare care a dus la crearea unui model. 

Preocupări pentru viitor

Clubul de la Roma este un grup de reflecţie ce reuneşte oameni de ştiinţă, economişti, funcţionari naţionali şi internaţionali, industriaşi din 53 de state, preocupaţi de problemele complexe cărora trebuie să le facă faţă toate societăţile, atât industrializate cât şi în curs de dezvoltare. Noţiunile de dezvoltare durabilă şi amprenta ecologică fac din Clubul de la Roma un precursor şi dacă în secolul nostru, majoritatea ia în calcul problematicile mediului înconjurător, alţii nu acceptă aceste analize care implică luarea în calcul a numeroase probleme.

Cele mai citite

Inteligența artificială, o nouă oportunitate pentru companiile din România, comparabilă cu tranziția la dispozitivele mobile

Elisabeta Moraru, country director Google România, recomandă managerilor din România să își îmbogățească înțelegerea asupra inteligenței artificiale generative, în special explorând diferențele între machine...

Studiu: Femeile se lasă mai ușor influențate de prieteni în cheltuieli. Comportamentul financiar al consumatorilor

Un studiu recent publicat cu ocazia Zilei Mondiale a Economisirii relevă că pentru 54% dintre români, o stare de bine din punct de vedere...

Patru migranți au murit și alți 15 au fost salvați din Canalul Mânecii

Patru migranți și-au pierdut viața într-o tentativă de traversare a Canalului Mânecii către Marea Britanie, a anunțat miercuri paza de coastă franceză, citată de...
Ultima oră
Pe aceeași temă