Cel mai mare succes de casa al cinematografului german din 1990 incoace, "Goodbye, Lenin!", pleca de la un miez foarte simplu. Un baiat isi iubeste atat de mult mama intrata in coma in octombrie 1989 incat opt luni mai tarziu, cand ea isi revine, transforma intreg apartamentul intr-un fel de muzeu al RDG-ului, doar pentru a-i feri de emotii inima fragila. Anul trecut, la Berlin chiar a aparut un muzeu al RDG-ului, in care nostalgicii se intalnesc cu trecutul, iar tinerii descopera necunoscuta istorie recenta. "Hazul" acestui muzeu este ca e interactiv. Poti pune mana pe toate exponatele fara ca supraveghetorii sa te apostrofeze.
In "Goodbye, Lenin!", debaraua era luata la scotocit, draperiile grele scoase la aer, la fel mobila veche si bibelourile prafuite. Cand mama cere cu aerul cel mai inocent (nestiind ca solicita "salati din gradina ursului") castraveti murati Spreewald, fiul Alex se da peste cap sa gaseasca o solutie. Explicatiile cele mai extravagante date schimbarilor pe care mama le observa fara sa le identifice esenta culmineaza cu cea potrivit careia in RFG viata s-a stricat atat de mult incat oamenii au inceput sa emigreze in RDG.
Filmul lui Wolfgang Becker, iesit in 2003, a fost pe nedrept acuzat de nostalgie a comunismului. Daca implica vreo forma de nostalgie, atunci era cea pe care toti o avem pentru trecutul nostru, rau sau bun, si propunea o desprindere umana de acesta. "In primele interviuri pe care le-am dat cu ocazia inaugurarii DDR Museum (n.r. – la 15 iulie 2006), am fost adesea intrebat ce parere am despre afirmatiile potrivit carora felul in care prezentam noi viata in RDG e prea benign, dat fiind faptul ca in RDG era dictatura", spune Robert Ruckel, directorul muzeului, adresandu-se vizitatorilor. E o alegatie pe undeva fireasca, dar managerii muzeului au luat in calcul faptul ca mai exista in Germania muzee consacrate STASI sau Zidului Berlinului s.a.m.d., nici unul insa despre viata de zi cu zi in RDG. Ideea muzeului i-a venit lui Peter Kenzelmann (azi, managing partner) intr-o vacanta la Berlin, cand a fost interesat sa viziteze un asemenea muzeu si a aflat ca exista unul taman la Amsterdam.
Crema Florena si casetele BASF au ajuns obiecte de muzeu
Amenajat chiar langa raul Spree, aproape de Alexanderplatz, DDR Museum Berlin este in asa fel gandit incat sa condenseze cat mai multa informatie intr-un spatiu relativ redus. Scopul lui e sa creeze un tablou cat mai complet si mai viu despre ce insemna sa traiesti in Germania comunista. Este impartit pe compartimente: economie, viata culturala, programe tv, moda, educatie, familie, habitat, granita, vacante si timp liber etc., etc. Pentru a folosi eficient spatiul, s-a mers pe principiul unor dulapuri cu sertare si al unor usi care dau spre monitoare tv. Munca de documentare a insemnat gasirea a cat mai multor obiecte din perioada comunismului. Acestea sunt ascunse fie prin sertare, fie expuse clasic, in vitrine. Pentru un roman universul nu e foarte indepartat: paharele de plastic bleu cu buline, casetele BASF si parfumul Jazz (la "raionul" consacrat Intershop-ului, echivalentul Shop-ului de la noi), crema Florena, masina de scris Erika, Udo Lindenberg pe care-l poti asculta la casti.
Noutatea muzeului nu sta numai in subiect, ci si in procedura. Poti pipai absolut orice. Iti poti baga nasul in dulapul cu haine din supraelastic, poti face diferenta intre blugii Levis si blugii Boxer care au inceput sa se faca in RDG din 1968, pipaind amandoua perechile, poti scotoci in caietele si cartile autentice ale unui ghiozdan de elev, ascuns la randu-i intr-un sertar. Poti intra si in Trabantul adevarat instalat langa geam, ca sa poata fi vazut si de afara.
Bucatarie cu tot ce trebuie, inclusiv termoplonjor
Cum am si circulat cu Trabi (spre deosebire poate de adolescentii care vizitau o data cu mine muzeul, descoperind lucruri de care n-aveau habar), cel mai mult mi-a placut apartamentul-tip imaginat in alt colt. In Germania comunista cele mai multe apartamente de bloc aveau aceleasi dimensiuni, deci aratau cam la fel. Mobila Karat in living room, bucatarie amenajata ca la noi – cu bufet, aragaz, masina de spalat, termoplonjorul de rigoare etc. Vizitatorul are toata libertatea sa faca ce n-ar face intr-o casa straina, adica sa scotoceasca. Bufetul, de exemplu, e aranjat ca intr-o casa locuita – farfuriile la farfurii, mirodeniile, condimentele, sarea – sus pe raft, oalele, cratitele – jos. Pe usile dulapioarelor afli diverse informatii "teoretice", bunaoara despre Ziua Femeii – cand "dimineata, sotul isi punea sortul si ii pregatea micul-dejun femeii, punand si flori pe masa. Tratamentul special continua la serviciu, unde directorul le decora pe femei si le dadea recompense financiare". In fine, a doua zi "vorbele frumoase erau uitate, iar barbatii erau bucurosi ca femeile se intorceau la vase".
Totusi, nu degeaba era RDG cea mai avansata tara din blocul comunist. In rafturile bibliotecii din living afli amanunte despre viata sexuala a RDG-istilor. Pilulele contraceptive (asa numitele "Wunschkindpille") au fost introduse in 1965, iar din 1972 femeile primeau pilule pe gratis, o lege din acelasi an introducand gratuitatea avortului pana in luna a treia de sarcina. Alt capitol e televiziunea germana – pe mai multe monitoare curg incontinuu secvente din emisiuni celebre, cum era serialul de animatie cu papusi "Sandman" (aparut in 1959) sau programul "Die Rumpelkammer", cel mai de succes serial al televiziunii est-germane si cel mai lung serial din lume (a mers din 1955 pana in 1991). Celor care il acuza ca uita dictatura muzeul le ofera sectiuni speciale cu supravegherea STASI si Zidul Berlinului.
Ingeniozitatea se aplica si cand e vorba de a scoate profit. La iesirea din muzeu treci pe langa magazinul de suveniruri, de unde poti cumpara carti postale ca de pe vremuri. E mai "sic" sa trimiti azi o vedere din Germania cu primul german in spatiu, Siegmund Jähn, cu Hotelul Neptun din Rostock sau cu calatori coborand dintr-un avion al companiei Interflug. Bineinteles, poti cumpara si pahare de plastic sau pachete-cadou, frumos ambalate, cu Vita Cola, scrumiera de plastic si castraveti murati. Nu stiu marca, s-ar putea sa fie chiar Spreewald!…
