12.8 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSpecialBănicioiu dezminte anunţurile de pe Facebook: Spitalele au suficiente stocuri de sânge

Bănicioiu dezminte anunţurile de pe Facebook: Spitalele au suficiente stocuri de sânge

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a avertizat, miercuri, la Spitalul Floreasca, că informaţiile de pe reţelele de socializare sunt  neadevărate și că există suficiente stocuri de sânge pentru toate grupele, relatează Mediafax.

“Avem sprijinul medicilor din străinătate, avem sprijinul doctorilor din ţară, pe care îl vom folosi dacă medicii din Bucureşti se vor simţi epuizaţi. Vă rog să nu mai luaţi în seamă anunţurile de pe Facebook. Am primit ieri banane de au blocat uşa spitalului. S-a spus că ar fi nevoie de sânge grupa AB4. Revin, în acest moment nu avem nevoie de nimic, atunci când vom avea nevoie, vom face anunţ public noi. De asemenea, orice produse, medicamente, materiale sanitare sau orice vor oamenii să doneze, să ia legătura cu compania Unifarm, prin numărul de telefon anunţat încă de marţi. Nu refuzăm sprijinul nimănui, nu refuzăm ajutorul, dar nu putem primi şi folosi produse netestate”, a spus ministrul Sănătăţii, aflat în vizită la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală.

Citeşte şi: Tragedia din Colectiv. Mărturiile medicilor de la maternitatea Bucur: Am intubat răniţi pe asfalt

Conform declaraţiilor, în România a ajuns încă o echipă de medici din Israel, cât şi o echipă din Turcia, impresionate de eforturile medicilor români.

“Sosesc echipe de medici din străinătate, acum avem o echipă nouă din Israel şi Turcia, secretarul de stat Dorel Săndesc se ocupă de aceasta. Un lucru este de subliniat, că toţi laudă prestaţia medicilor din România. În acest moment spunem că toţi pacienţii sunt stabili, dar dacă va fi nevoie, vom apela la medici din ţară sau din străinătate. Aşa cum am spus şi ieri, în prezent nu se poate lua în calcul transport pacienţilor în străinătate sau în ţară, din cauza afectării pulmonare grave”, a mai spus Băncioiu.

Ministrul Sănătăţii a confirmat şi primirea de stocuri de sânge din Republica Moldova, precizând că niciun produs din statele extracomunitare nu poate fi folosi înainte de  fi testat. “Ţinem situaţia sub control, nu poate intra în ţară sânge extracomunitar netestat”, a mai spus Bănicioiu.

Citeşte şi: Aglomeraţie la Centrele pentru Transfuzii Sanguine, în urma tragediei din clubul Colectiv

În capitală există mai multe centre de donare de sânge: Centrul de Transfuzie, la Spitalul Floreasca, Spitalul Militar Central şi Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Mii de bucureşteni s-au mobilizat pentru a dona sânge victimelor din incendiul din  Donaţiile către spitale vor fi centralizate de Compania Naţională Unifarm, care le va distribui în funcţie de necesităţi şi de specificul unităţii. Donaţiile pot fi anunţate la numărul de telefon 0742.143.751.

32 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma incendiului de vineri seara, din clubul Colectiv, iar alte aproximativ 200 au fost rănite. În prezent, 133 de pacienţi sunt internaţi în spitalele din Bucureşti, dintre care 81 în stare critică şi gravă. Astfel, 26 de persoane sunt internate la Spitalul de Arşi,  21 la Spitalul “Bagdasar-Arseni”, 19 pacienţi sunt internaţi la Spitalul Universitar, 14 la Spitalul Elias, 14 la Spitalul Floreasca , 12 la Spitalul Militar, 7 la Spitalul “Grigore Alexandrescu” , 7 la Spitalul “Sfântul Ioan”, 6 la Spitalul “Agrippa Ionescu”,  4 la Spitalul Pantelimon şi 3 la Spitalul “Gerota”.

 

 

 

Cele mai citite

Rectorul Universității din București limitează numărul notelor de 9 și 10 ce pot fi acordate studenților

În facultățile Universității din București (UB), la programele de studii de nivel licență, nu se vor putea acorda mai puțin de 5% și nu...

Rectorul Universității din București limitează numărul notelor de 9 și 10 ce pot fi acordate studenților

În facultățile Universității din București (UB), la programele de studii de nivel licență, nu se vor putea acorda mai puțin de 5% și nu...

Elena Rîbakina a câștigat turneul WTA de la Stuttgart

Kazaha Elena Rîbakina a câştigat turneul WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în finală, în două seturi simetrice, scor 6-2, 6-2,...
Ultima oră
Pe aceeași temă