Antrenorii echipei naţionale de rugby, românul Romeo Gontineac şi neozeelandezul Steve McDowell, au primit o bătaie cruntă în oraşul Botoşani, la doar câteva ore după victoria României în faţa Ucrainei, potrivit ziare.com.
Sâmbătă, România a făcut un pas important spre calificarea la Cupă Mondială, „stejarii” zdrobind pur şi simplu Ucraina cu scorul de 61-7. La finalul partidei disputate pe stadionul Municipal din Botoşani, spectatorii au rămas minute bune în tribune aplaudându-i pe băieţii pregătiţi de Gontineac şi McDowell.
Cu atât mai curios este incidentul de sâmbătă noaptea, când cei doi antrenori ai naţionalei au fost abordaţi şi bătuţi de un grup de persoane rămase încă neidentificat.
„Din nefericire, ce a fost frumos s-a sfârşit urât la Botoşani. A fost o întâmplare regretabilă. Antrenorii se îndreptau spre hotel în momentul în care au fost agresaţi şi bătuţi. Când ajungem în Capitală vom consulta avocatul FRR şi vom vedea dacă depunem o plângere penală împotriva agresorilor. Steve McDowell îşi va scoate un certificat medico-legal. Sper că şi pe plan local să se întâmple ceva şi agresorii să fie traşi la răspundere”, a declarat Lucian Lorin, purtătorul de cuvânt al FRR, pentru Monitorul de Botoşani.
Dacă Romeo Gontineac „a scăpat” doar cu câteva vânătăi, Steve McDowell, fost internaţional neo-zeelandez, a avut nevoie de îngrijiri medicale la Spitalul Judeţean Botoşani. Tehnicianul a fost diagnosticat cu traumatism cranio-facial acut cu echimoze orbitale bilateral şi contuzii de piramidă nazală şi va depune o plângere împotriva agresorilor.
Potrivit unor surse din cadrul Poliţiei, incidentul nu s-a petrecut în drum spre hotel, ci chiar în incintă unui club din municipiu. Comisarul Gabriel Miron din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) a afirmat că a fost un incident, însă nu s-a depus nicio plângere. „Nu a fost depusă nicio plângere. A fost o altercaţie, însă părţile s-au împăcat”, a declarat Miron, pentru Monitorul de Botoşani.
România a învins Ucraina, scor 61-7, în recalificările pentru CM de rugby
Reprezentativa de rugby a României a câştigat, sâmbătă, la Botoşani, scor 61- 7, în faţa echipei similare a Ucrainei, manşa secundă a recalificărilor pentru Cupa Mondială din Noua Zeelandă, potrivit Mediafax.
În tur, la Kiev, România s-a impus, scor 33-3 (14-3).
În următoarea etapă a recalificărilor, România va întâlni Tunisia, în manşă unică, după care va urma ultima confruntare, cu învingătoarea dintre Uruguay şi Kazahstan.