34.2 C
București
sâmbătă, 20 iulie 2024
AcasăSpecialAntonescu: Sunt "încurcat" faţă de ceea ce ni se cere legat de...

Antonescu: Sunt „încurcat” faţă de ceea ce ni se cere legat de numirea procurorilor şefi

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, s-a declarat „încurcat” în chestiunea numirii noilor procurori şefi ai Parchetului şi DNA, precizând că pe de o parte Comisia Europeană cere o procedură „lungă şi transparentă”, în timp ce alte autorităţi române şi internaţionale vor numiri rapide, potrivit Mediafax.

Antonescu a fost întrebat dacă, în contextul părăsirii funcţiei de ministru al Justiţiei de către Mona Piviniceru, vafi amânată procedura de numire a procurorilor şefi.

„Constatăm pe de o parte, de la Comisia Europeană, în toate discuţiile, negocierile, sau cum doriţi să le spunem, pe care doamna ministru Pivniceru le-a purtat cu doamna comisar Viviane Reding, se insistă apăsat din partea Comisiei Europene pentru procedurile lungi şi transparente, cu selecţii, cu concursuri şi aşa mai departe. Văd din altă direcţie – chiar din poziţii oficiale ale unor autorităţi române şi internaţionale – că se doreşte de îndată propunerea şi numirea unor procurori. Sunt un pic încurcat în legătură cu acest lucru şi noroc că nu e treaba mea”, a răspuns Antonescu, precizând că nu are nicio atribuţie în acest proces.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că i-ar mulţumi lui Dumnezeu ca Mona Pivniceru să fie numită în CC, pentru că premierul şi-ar putea asuma, astfel, ca interimar la Justiţie, propuneri pentru funcţiile de şefi ai Parchetului General şi DNA.

Întrebat cum comentează posibilitatea ca Mona Pivniceru să fie votată de Senat pentru a deveni membru al Curţii Constituţionale, Băsescu a răspuns: „Aş mulţumi lui Dumnezeu să se întâmple asta, ar însemna ca premierul să-şi asume asta (propunerile de procurori-şefi, n.r.) ca interimar”.

Băsescu a spus că este convins că Ponta, ca procuror, înţelege ce înseamnă ca Parchetul General şi DNA să nu aibă propuneri pentru procurori-şefi.

Întrebat dacă ar fi de acord cu numirea lui Tudor Chiuariu la ministerul Justiţiei, el a răspuns că e de acord cu orice ministru care i-ar propune procurori-şefi care să aibă ceva în spate.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă