12.5 C
București
sâmbătă, 2 noiembrie 2024
AcasăSpecialAntonescu: Nu avem preşedinte, nu avem prim ministru, nu avem Guvern; USL...

Antonescu: Nu avem preşedinte, nu avem prim ministru, nu avem Guvern; USL cere începerea procedurilor pentru declanşarea alegerilor anticipate; Începând de mâine vom cere şi membrilor şi susţinătorilor noştri să se alăture paşnic protestului

Co-preşedintele USL Crin Antonescu a declarat, duminică seară, în cadrul unei conferinţe de presă că protestele sunt „evenimente sporadice” şi nu sunt organizate politic.  Crin Antonescu a declarat că ţara nu are „preşedinte, prim-ministru, Guvern” ci doar nişte „jandarmi care reprezintă autoritatea statului”.

„Manifestaţiile de protest ne arată clar că suntem în faţa unor evenimente sporadice, nu în faţa unor evenimente organizate politic. Suntem în faţa unor tensiuni majore care se manifestă printre aceste forme de protest.

De violenţe nu se fac vinovaţi miile de oameni care au protestat paşnic. Este vorba de revendicări legitime care nu au primit un răspuns de la cei care au avut obligaţia să-l dea. Nu avem preşedinte, nu avem prim ministru, nu avem Guvern. Avem nişte jandarmi în care a fost pusă autoritatea statului”

Crin Antonescu face apel la încetarea violenţelor şi cere un răspuns de la preşedintele Traian Băsescu.

„Facem un apel la calm, la încetarea violenţelor şi un apel la jandarmi să distingă între protestatarii paşnici şi cei violenţi. Cerem un răspuns de la preşedinte. Să-şi intre în al 12-lea ceas în atribuţii, să le răspundă oamenilor aflaţi în stradă.”

Antonescu a mai declarat că USL nu s-a implicat în proteste, dar că a cerut începerea procedurilor pentru declanşarea alegerilor anticipate.

„Partidele noastre nu s-au implicat în acesta proteste dar suntem alături de ei. Acţionăm în convergenţă cu cererile lor. Există o soluţie politică pentru aceste acţiuni – alegerile anticipate.

Trebuie să căutăm formule exacte, corecte şi coerente. USL cere începerea procedurilor pentru declanşarea alegerilor anticipate. Dacă parlamentul a fost desfiinţat de puterea dictatorială a lui Traian Băsescu, s-a ajuns la proteste de stradă. Toţi aceşti oameni sunt exasperaţi, la capătul răbdării.”

Antonescu a mai declarat că luni va face un apel la susţinătorii şi membrii USL să participe la proteste.

Numitorul comun al tuturor aceşti oameni este „nu se mai poate”. Soluţia sunt alegerile anticipate. Vom avea şi mâine reuniuni, vom vedea care este răspunsul puterii. Începând de mâine vom cere şi membrilor şi susţinătorilor noştri să se alăture paşnic protestului.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă