5 C
București
vineri, 21 ianuarie 2022
AcasăSpecialANPC face controale la magazine şi restaurante pentru a vedea dacă acestea...

ANPC face controale la magazine şi restaurante pentru a vedea dacă acestea informează consumatorii în legătură cu pâinea şi produsele de patiserie obţinute prin decongelare

Magazinele care vând pâine şi produse de patiserie, precum şi restaurantele, vor fi obligate începând de joi să informeze consumatorii în legătură cu utilizarea produselor congelate, a declarat pentru News.ro directorul general al ANPC Paul Anghel, care a precizat că instituţia va iniţia controale pentru a verifica respectarea acestor reglementări, informează News-ro.

Conform ordinului ANPC pe această temă, „operatorii economici care comercializează către populaţie pâine, produse de panificaţie şi produse de patiserie obţinute din produse congelate, precum şi unităţile de restauraţie colective care utilizează la prepararea meniurilor produse alimentare congelate au obligaţia de a informa consumatorii prin afişare la loc vizibil, lizibil, uşor de înţeles, într-o formă care să nu permită ştergerea, după caz, pe un afiş, pe etichetă, ambalaj de vânzare, în meniul oferit, ori altele asemenea, ce însoţesc produsul, cu menţiunea „produs/din produs decongelat”.

Termenul „produs alimentar congelat” se referă la pâine şi produse de panificaţie, produse de patiserie, carne/produse de origine animală, legume, fructe.

Directorul general al ANPC Paul Anghel a precizat că scopul acestui ordin este acela de a contribui la informarea consumatorilor astfel încât drepturile să le fie respectate.

„Unii operatori economici nu informau consumatorii cu privire la faptul că produsele erau congelate şi ulterior decongelate”, a explicat Anghel. 

Cele mai citite

Cum îți poți îmbunătăți mediul ambiental în casă?

Pentru a-ți îmbunătăți calitatea vieții, trebuie să efectuezi anumite modificări specifice în casă, în scopul de a avea un mediu ambiental mai plăcut, relaxant...

Greva STB continuă. Când spune Nicușor Dan că se va termina

Greva STB continuă și astăzi, în ciuda deciziei Tribunalului București, de ieri, Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că i-a convocat pe toți...

Sebastian Burduja, propunere legislativă după greva STB. Îi privește pe liderii de sindicat

Deputatul PNL Sebastian Burduja a anunţat, în contextul protestului spontan de la STB, depunerea unei propuneri legislative care prevede că liderii de sindicat nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă