ANI: Mama Andreei Paul Vass, in conflict de interese

0
48

ANI a constatat încălcarea regimului juridic privind conflictul de interese de către Vass Mărioara, Consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Bobota, Judeţul Sălaj. Mama Andreei Vass ar fi încheiat două contracte între societatea pe care o deţine şi două unităţi de învăţământ preşcolar, finanţarea acestora fiind asigurată din bugetul comunei Bobota, potrivit Realitatea.net.

 

ANI informează, într-un comunicat, că a constatat faptul că Vass Mărioara, în calitate de Consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Bobota, a încălcat dispoziţiile legale referitoare la conflictul de interese în materie administrativă şi penală, întrucât a încheiat un număr de două contracte în valoare de 21.180 LEI, între S.C. MAVAS M&G S.R.L. (societate în cadrul căreia Vass Mărioara deţine calităţile de administrator şi asociat unic) şi două unităţi de învăţământ preşcolar, finanţarea acestor contracte fiind asigurată din bugetul iniţial al Comunei Bobota pe anul 2010, acesta fiind suplimentat ulterior. Vass Mărioara a participat, în calitate de Consilier local, atât la procesul de decizie privind adoptarea bugetului local pe anul 2010, cât şi la suplimentarea ulterioară a acestuia.

Potrivit ANI, Mărioara Vass a fost informată prin adresele din 12.08.2011 şi 09.01.2012, despre declanşarea activităţii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistată sau reprezentată de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. VASS MĂRIOARA a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

Astfel, Agenţia a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj cu privire la posibila săvârşire de către Vass Mărioara a infracţiunii de conflict de interese, prevăzută şi pedepsită de art. 2531 din Codul Penal al României. De asemenea, au fost iniţiate demersurile legale în vederea anulării contractelor încheiate cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese. Complementar, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese constituie temei pentru eliberarea din funcţie, precum şi interdicţia de a mai ocupa o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data rămânerii definitive a raportului, ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementărilor aplicabile demnităţii şi funcţiei respective.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalităţii, confidenţialităţii, imparţialităţii, independenţei operaţionale, celerităţii, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

„Conflictul de interese constă în îndeplinirea, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a unui act ori participarea la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv”, iar, potrivit prevederilor Legii nr. 161/2003, „prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative”, se mai arată în comunicatul ANI.

Andreea Paul Vass a declarat marţi la Realitatea Tv că nu acceptă propunerea de a ocupa postul de ministru al Economiei.”Am refuzat nominalizarea. Argumentele sunt personale. Nu am de gând să fac rabat de la acest drum”, a spus Vass.