7.6 C
București
luni, 9 decembrie 2024
AcasăSpecialAngela Merkel își face guvern de „coaliție mare” cu SPD

Angela Merkel își face guvern de „coaliție mare” cu SPD

Cancelarul german, Angela Merkel, a anunțat că lucrează pentru formarea foarte rapidă a unui guvern de coaliție majoritar, deoarece Europa are nevoie de o Germanie puternică, declarându-se  deschisă unui compromis cu social-democrații.
Frank-Walter Steinmeier, preşedintele Germaniei, va avea săptămâna viitoare o întrevedere la care vor participa Angela Merkel, liderul Uniunii Creştin-Democrate (CDU), şi Martin Schulz, preşedintele social-democraţilor (SPD).

Uniunea Europeană este îngrijorată de un eventual blocaj în viața politică germană într-un moment în care este deja angrenată în negocierile cu privire la Brexit, în special. Guvernul Angelei Merkel se limitează în prezent la gestionarea afacerilor curente, în timp ce președintele federal, Frank-Walter Steinmeier, care are mână liberă să acționeze în virtutea Constituției, caută un compromis între părți pentru a evita noi alegeri. Social-democrații din SPD, care până acum au refuzat în mod categoric să creeze o nouă „coaliție majoritară” condusă de Merkel și au preferat să treacă în opoziție, și-au revizuit parțial poziția.

Discuțiile cu SPD trebuie să se desfășoare „pe baza respectului reciproc”, a insistat Angela Merkel, care a guvernat deja de două ori cu acest partid, din 2005 până în 2009 și din 2013 până în 2017.

„Desigur, compromisul este, de asemenea, un element”, a adăugat ea.

Administraţiei Prezidenţială a anunțat o întâlnire între Merkel și Schulz, la care va participa şi liderul Uniunii Creştin-Sociale (CSU), filiala bavareză a CDU.

„După discuţiile purtate în această săptămână cu liderii CDU, CSU şi SPD, preşedintele federal a fost de acord să organizeze o şedinţă comună cu aceştia. Şedinţa va avea loc săptămâna viitoare, iar data exactă a acesteia va fi comunicată ulterior”, se arată într-un comunicat emis de Administrația Prezidențială.

Acest anunţ vine la câteva ore după ce Hubertus Heil, secretarul general al SPD, a declarat că formaţiunea sa a renunţat la opoziţia faţă de ideea intrării la guvernare alături de creştin-democraţii cancelarului Angela Merkel, adăugând că partidul său este deschis la discuţii din dorinţa de a scoate ţara din actuala criză politică.

 

Adina Mutar
Adina Mutar
pseudonim
Cele mai citite

UE aprobă un nou sprijin financiar pentru Ucrain

Uniunea Europeană a aprobat un nou sprijin financiar pentru Ucraina, în valoare de 4,2 miliarde de euro, conform anunțului făcut luni de Consiliul UE,...

Șansă pentru Ionuț Radu. Palermo, interesată de portarul român

Ionuț Radu (27 de ani) ar putea avea o nouă oportunitate în cariera sa, după ce Palermo, echipă din Serie B, și-a manifestat interesul...

Guvernul grec dorește ca refugiații sirieni să se întoarcă acasă

Grecia speră că prăbușirea regimului președintelui Bashar al-Assad va încuraja refugiații sirieni din Europa să se întoarcă acasă „în siguranță totală”, a declarat purtătorul...
Ultima oră
Pe aceeași temă