8.9 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăSpecialAngela Filote, noul şef al Reprezentanţei Comisiei Europene din România

Angela Filote, noul şef al Reprezentanţei Comisiei Europene din România

Angela Filote va prelua funcţia de şef al Reprezentanţei Comisiei Europene din România de la 1 ianuarie 2014. Cu peste 20 de ani de experienţă în managementul comunicării instituţionale, aceasta a lucrat în România, Turcia şi Egipt, iar începând cu anul 2010, la sediul Comisiei Europene de la Bruxelles.

În anul 1993, Angela Filote a fost selectată pentru a configura echipa de presă şi informare a noii reprezentanţe diplomatice a Comisiei Europene în România. În această perioadă, ea s-a ocupat de punerea în aplicare a strategiei de comunicare a Comisiei Europene pentru România.

Citeşte şi: România, penalizată de Comisia Europeană

A stabilit, de asemenea, relaţii cu presa locală, naţională şi internaţională şi a întreprins activităţi de informare a publicului, acestea incluzând crearea unei reţele puternice de multiplicatori ai informaţiilor europene, alcătuite din 1.000 de parteneri.

În 2006, ea s-a mutat la Ankara, în Turcia, unde a pus în practică experienţa acumulată cu privire la procesul de pre-aderare la Uniunea Europeană, în gestionarea principalului proiect de comunicare al Delegaţiei UE din această ţară. Ulterior a lucrat ca şef-adjunct al Delegaţiei UE din Egipt.

După preluarea mandatului de către actuala echipă a Comisiei Europene, în 2010, Angela Filote a devenit unul dintre purtătorii de cuvânt ai acesteia, şi anume cel responsabil pentru tema extinderii şi politicii de vecinătate a UE.

Începând cu anul 2011, dna Filote lucrează în cadrul Direcţiei Generale pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, unde se ocupă în principal de difuzarea informaţiilor referitoare la politica agricolă comună, fiind responsabilă de pregătirea campaniei de comunicare cu privire la reformele din cadrul acestei politici la nivelul întregii Uniuni.

Cele mai citite

FCSB e foarte aproape de titlu în SuperLigă după 2-2 cu Rapid București

FCSB a terminat la egalitate cu Rapid București, scor 2-2 într-o partidă spectaculoasă pe Arena Națională, gazdele bifând încă un pas către un titlu...

Adrian Cioroianu la „ Tinerii și Monarhia”: Românii nu sunt ușor de condus

Invitații celei de a treia conferințe din seria „Tinerii și monarhia” de la Ploiești au fost Adrian Cioroianu, istoric, prof. univ. dr. la...

Erdogan cere unitate palestinienilor după o întâlnire cu Ismail Haniyeh, liderul Hamas

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan le-a cerut sâmbătă palestinienilor „să se unească”, după o întâlnire la Istanbul cu liderul Hamas, Ismail Haniyeh, potrivit AFP...
Ultima oră
Pe aceeași temă