14.4 C
București
luni, 16 septembrie 2024
AcasăSpecialAngajati mai prudenti la locul de munca

Angajati mai prudenti la locul de munca

Vrancenii sunt din ce in ce mai prudenti la locul de munca, fapt pentru care in prima jumatate a acestui an numarul accidentelor de munca este in scadere fata de perioada similara a anului 2005. Aceasta situatie reiese din raportul de activitate pe semestrul I al Inspectoratului Teritorial de Munca Vrancea, prezentat in cadrul Colegiului Prefectural ce s-a desfasurat zilele trecute. Astfel, conform datelor statistice, in semestrul I din acest an s-au inregistrat 19 accidente, din care 16 cu incapacitate temporara de munca si trei mortale. Numarul accidentelor de anul acesta este astfel mai mic decat in semestrul I al anului trecut, cand au fost 23 de accidente, din care patru mortale si 19 cu incapacitate temporara de munca. Totodata, inspectorii ITM Vrancea au realizat 635 controale pe linia respectarii Legii 90/1996 privind protectia muncii si a Normelor Generale de Protectia Muncii, fata de 478 in semestrul I al anului trecut.
Pentru neconformitatile constatate in controale, cat si pentru incalcarea legislatiei consemnate in procesele-verbale de cercetare a accidentelor au fost aplicate 201 sanctiuni in valoare de 251.500 RON.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă