-1.2 C
București
miercuri, 1 februarie 2023
AcasăSpecialAnchetă internă la Protecţia Copilului Dolj, după ce o fată de 13...

Anchetă internă la Protecţia Copilului Dolj, după ce o fată de 13 ani şi un tânăr de 19 ani s-au sinucis

Autoritatea Naţională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție face verificări la Protecţia Copilului Dolj, după ce doi tineri care se aflau în centre de tip familial, din Craiova, s-au sinucis, informează Mediafax.

Potrivit președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA), Gabriela Coman, reprezentanții Autorității analizează documente și urmează să aibă discuții cu psihologii copiilor aflați în plasament, cu persoanele care s-au ocupat de cei doi tineri care s-au sinucis, cu asistentul maternal care a îngrijit-o până în urmă cu trei ani pe fata de 13 ani, dar și cu colegii celor doi.

Concluziile Corpului de control vor fi finalizate și prezentate zilele viitoare, a precizat Gabriela Coman.

Protecția Copilului Dolj face o anchetă internă după ce o fată de 13 ani și un tânăr de 19 ani aflați în centre de tip familial din Craiova s-au sinucis în ultimele zile, șeful instituției precizând că în urma tragediilor copiii aflați în plasament sunt consiliați de psihologi.

Directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj, Florin Stancu, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că a fost deschisă o anchetă internă după ce, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un tânăr de 19 ani aflat într-un centru de tip familial din Craiova s-a sinucis, aruncându-se de pe un bloc în construcție din oraș, iar cu câteva zile înainte o fată de 13 ani, tot dintr-un centru de tip familial din Craiova, s-a spânzurat de o ţeavă de gaze din imobilul în care locuia.

Adolescenta a lăsat un bilet de adio cu mesajul ”Mami, te iubesc!”, referindu-se la asistentul maternal care o îngrijise până la vârsta de 11 ani și de la care, în urmă cu trei ani, a trebuit să plece, după ce femeii i-a fost retras atestatul profesional. Atunci, fata a fost mutată în centrul de tip familial.

”Este o situație la instituția noastră pe care nu și-a dorit-o nimeni și care a impus măsuri fără precedent. A trebuit să instituim o celulă de criză care să gestioneze evenimentele după producerea acestor două tragedii, în urma cărora au murit doi copii aflați în sistemul de Protecție a Copilului, amândoi plasați în case de tip familial. Am declanșat o anchetă internă care este în desfășurare și care trebuie să stabilească împrejurările în care s-au întâmplat aceste două evenimente tragice și, sigur, dacă există persoane vinovate, trebuie să plătească. În paralel, se desfășoară și o anchetă a Parchetului și cercetări ale Poliției și, cu siguranță, vor fi și alte verificări privind procedurile de organizare și funcționare a instituției”, a spus Florin Stancu.

El a precizat că în urma celor două tragedii au fost luate mai multe măsuri pentru evaluarea și consilierea copiilor din casele de tip familial, în special a celor ”aflați în situații de vulnerabilitate”. Astfel, a fost dublat personalul din aceste centre, iar șase echipe de specialiști, în special psihologi și asistenți sociali, consiliază copiii dați în plasament.

”După evenimentele acestea a trebuit să ne concentrăm pe măsuri de securizare a copiilor aflați în sistem, suntem un județ mare unde există multe centre de plasament, sunt 17 case de tip familial, de genul celor în care locuiau copiii care au fost victime ale celor două tragedii. Înseamnă o monitorizare foarte atentă, o dublare a personalului din aceste case de tip familial, demersuri de evalure a copiilor, de consiliere ca să poată trece peste aceste momente și proceduri de indentificare a persoanelor resurse, a persoanelor de suport pentru a-i ajuta să depășească aceste lucruri. O facem cu șase echipe de specialiști, în special psihologi și asistenți sociali, în colaborare cu Colegiul Psihologilor din Dolj, cărora le-am solicitat suportul pentru a face propriile evaluări sau să asigure consiliere suplimentară pentru copii aflați în situații de vulnerabilitate dintre cei aproape 200 care locuiesc în case de tip familial în județ”, a mai afirmat Stancu.

El a menționat că a solicitat ”o atenție mai mare” și Spitalului de Neuropsihiatrie din Craiova, care a oferit sprijin și suport pentru evaluarea copiilor din case de tip familial, pentru cei ”cu grad de vulnerabilitate crescut”.

Totodată, Florin Stancu a făcut apel la calm și la suport, precizând că se încearcă să se facă tot ce este posibil pentru ca astfel de situații să nu mai aibă loc.

Stancu a declarat că asistentului maternal profesionist care o îngrijea pe fata de 13 ani i-a fost retras atestatul de către Comisia de Protecție a Copilului Dolj, pentru că era purtătoare a virusului hepatitei C și ”s-a considerat că este un pericol pentru copil”.

De asemenea, șeful DGASPC Dolj a mai spus că la dosarul femeii există documnete medicale care atestă că era purtătoarea virusului hepatic.

”Dumneai a dat în judecată instituția noastră pe două componente – o acțiune prin care a solicitat reintegrarea în muncă și o acțiune prin care a solicitat să fie în plasament copiii pe care i-a avut anterior. După ce a câștigat acțiunea de reintegrare în muncă a renunțat din proprie inițiativă la acțiunea de a-i fi plasați copiii pe care i-a avut înainte – Cristina (n.r. – fata de 13 ani care s-a sinucis) și un băiat care a fost luat în adopție”, a spus Stancu.

El a precizat că adolescenta a păstrat legătura cu asistentul maternal, iar de câte ori aceasta a solicitat i-a fost acordată solicitare pentru a se întâlni cu femeia, reprezentanții DGASPC considerând că ”este în beneficiul copilei să păstreze legătura cu asistenta maternală”. De asemenea, fetei i s-a permis să relaționeze și cu familia naturală, ea fiind cea mai mică din trei copii și singura aflată în plasament, celelate două surori ale acesteia fiind crescute de bunica maternă.

În acest context, Stancu a menționat că asistentul maternal a fost în audiență la el și i-a solicitat, după ce a câștigat în instanță reintegrarea în muncă, să ia măsuri astfel încât ”să nu existe răzbunări ale personalului din direcție”.

”Am încercat să iau toate măsurile necesare astfel încât să nu aibă parte de răzbunări sau de un comportament ostil din partea salariaților instituției”, a spus Stancu.

În cazul tânărului de 19 ani, care s-a aruncat de pe un bloc în construcție din oraș, șeful DGASPC Dolj a spus că acesta fusese evaluat psihologic de mai multe ori, de-a lungul timpului, și nu au fost depistate probleme.

Înainte de a se sinucide, tânărul a postat pe Facebook un mesaj de adio: „Suferința din sufletul meu nu o poate calma nimeni. Așa că prețuiți viața pentru că e una singura. Vă pup. Adio”, a scris băiatul.

”Nu există la nivelul instituției proceduri pentru monitorizarea paginilor de Facebook (…) La nivelul instituției nu avem motive să ne simțim vinovați, practic au fost desfășurate toate activitățile, au fost luate măsurile la fel cum se întâmplă cu toți cei 1.400 de copii pe care îi avem sub măsură de protecție și nu au fost elemente speciale în ceea ce privește cele două cazuri”, a afirmat Stancu.

Surse din Poliție au declarat că în cele două cazuri au fost deschise dosare de cercetare penală.

”Sunt două evenimente distincte, prima în care se anchetează decesul tinerei de 13 ani, care este anchetat de Secţia 2 Poliţie, iar a doua anchetă vizează moartea tânărului de 19 ani. Informaţiile adunate de poliţişti duc spre ipoteza unei sinucideri, însă urmează să se stabilească toate cauzele şi circumstanţele în care au avul loc cele două evenimente tragice”, au declarat sursele citate.

 

Cele mai citite

Ucraina a protestat la adresa Ungariei cerând să înceteze „retorica anti-ucraineană”

Ucraina a protestat marţi pe lângă ambasadorul Ungariei cu privire la comentariile "dispreţuitoare" făcute de premierul ungar Viktor Orban şi le-a cerut autorităţilor de...

49 de copii s-au înecat în Pakistan după ce o barcă plină cu oameni s-a răsturnat într-un lac

49 de copii s-au înecat în Pakistan după ce o barcă supraîncărcată s-a răsturnat într-un lac. Cadavrele învăţătoarei şi ale căpitanului au fost scoase...

Ucraina a protestat la adresa Ungariei cerând să înceteze „retorica anti-ucraineană”

Ucraina a protestat marţi pe lângă ambasadorul Ungariei cu privire la comentariile "dispreţuitoare" făcute de premierul ungar Viktor Orban şi le-a cerut autorităţilor de...
Ultima oră
Pe aceeași temă