3.9 C
București
sâmbătă, 14 decembrie 2024
AcasăSpecialAnaliză: Germania și Franța nu mai oferă soluții pentru Europa

Analiză: Germania și Franța nu mai oferă soluții pentru Europa

Liderii Germaniei și Franței au încercat miercuri în Parlamentul European să reediteze discursul „istoric” rostit în același loc în noiembrie 1989, de cancelarul Helmut Kohl și președintele François Mitterrand. Dar dacă în 1989, cei doi vorbeau multiple soluții și de „planificarea cu grijă a viitorului politic al Europei”, adică despre extinderea spre Est, acum, urmașii lor nu au putut să ofere decât avertismente grave și un singur leac universal pentru toate crizele cu care se confruntă Uniunea: „Mai multă Europă”. Problema este că din ce în ce mai puțini europeni cred în această soluție miraculoasă și că, dintotdeauna, panacéele sunt frauduloase.

Încercând să se ridice la înălțimea politică a antecesorului său, François Hollande, a citat sentința lui Mitterrand „Naționalismul înseamnă război” și a plusat proclamând că „suveranismul este declinism” și că „orizontul nostru trebuie să rămână o federație de state-națiuni” care să reprezinte un „ansamblu coerent” în comparație cu incoerența implicită a ordinii secolului al XX-lea. Ca atare, a ridicat Hollande glasul, „Alegerea care ne stă în față nu este între mai puțină sau mai multă Europă, ci între afirmarea Europei și sfârșitul Europei, între politicile comunitare și abandonul euro”. Dincolo de efectul retoric al declamației președintelui francez, ceea ce a propus François Hollande ilustrează profunda lipsă de viziune și de idei concrete pentru viitorul Uniunii Europene. În locul unei minime liste de priorități, Hollande a ales să mizeze pe șantajul apocaliptic: Ori integrare și federalism, ori sfârșitul. Acest discurs este însă departe de a fi unul integrator așa cum pretinde ipocrit președintele francez, ci unul care poate da naștere la diviziuni profunde în interiorul UE și chiar la destrămarea ei. Dacă obiectivul asupra căruia și-a fixat ținta a fost în primul rând unul intern – Frontul Național și Marine Le Pen – cu săgeți trimise spre „suveraniștii” est-europeni precum Ungaria, lovitura cu adevărat grea va fi resimțită dincolo de Canalul Mânecii. Orice discurs care incriminează „suveranismul” și pledează pentru „federalism” reprezintă un argument în favoarea celor care susțin ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Or, în cazul în care britanicii vor vota în favoarea ieșirii din UE, pretenția lui Hollande de a lansa „o nouă unificare” a Europei va rămâne o vorbă goală. Cu o singură excepție. Dacă prin „Europa” președintele francez nu înțelege tocmai întreaga Europă, ci o comunitate restrânsă la membrii eurozonei, care ar trebui, în opinia sa să aibă o guvernanță comună și o politică fiscală comună. Ceea ce ar însemna, în realitate, nu „o nouă unificare”, ci o nouă diviziune prin mijlocul Europei între un nucleu central integrat strâns și o periferie mai destinsă – așa numita „Europă cu două viteze”. În sensul acestei interpretări pledează și o altă ipocrizie. În vreme ce Hollande umfla vocalele vorbind despre nevoia de solidaritate europeană, Franța se opunea „vehement” dezbaterii aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen. Semn că solidaritatea are un sens foarte restrâns pentru președintele francez și că țări de periferie ca România nu sunt acoperite.

Discursul Angelei Merkel nu a diferit în ton și anvergură de cel al lui Hollande. Cancelarul german a venit totuși cu o propunere concretă, făcută însă mai demult, privind abandonarea sistemului Dublin III, care reglementează accesul imigranților pe teritoriul Uniunii Europene. Merkel a insistat asupra sistemului de cote de imigranți/refugiați în baza constatării ușor de făcut, că actualul sistem (Dublin) care cere țărilor de periferie (Grecia, Italia) să înregistreze și să fie responsabile pentru solicitanții de azil, nu funcționează în practică. Și Merkel a pledat pentru solidaritate, unitate și mai multă integrare ca leac universal pentru toate crizele prin care trece Europa, de la criza economică la cea a refugiaților, dar, cum notează cu oarecare maliție, cotidianul Liberation, atunci când Hollande a propus reforma zonei euro, cancelarul german n-a scos o vorbă.

Cu 26 de ani în urmă, la numai câteva zile de la căderea Zidului Berlinului, Helmut Kohl propunea o viziune ambițioasă a extinderii Comunității Europene spre Est, în vreme ce Mitterrand abia dacă era convins să accepte reunificarea Germaniei. Cu toate acestea, extinderea spre Est și reunificarea Europei au fost asumate ca „marele proiect” al viitoarei Uniuni. Acum, în plină tendință centrifugă, nu există nici un proiect, mare sau mic, pentru Europa, ci doar, așa cum afirma Merkel, o încercare de a „repara” ceea ce este stricat în UE.

Nicăieri nu a fost mai clară această orbire europeană decât în secțiunile destinate politicii externe. Hollande a pledat pentru „o soluție politică în Siria” ceea ce reprezintă un cod pentru acceptarea lui Bashar al Assad ca parte a soluției, în vreme ce a avertizat, apocaliptic din nou, asupra pericolului teribil pe care îl reprezintă pentru Eurpa un „război total” între sunniți și șiiți. Angela Merkel s-a mulțumit să sublinieze nevoia de a acorda un sprijin substanțial Turciei pentru gestionarea crizei refugiaților.

Niciunul dintre ei nu a găsit necesar să se refere la criza ucraineană și a amenințării – reale, nu imaginare – la adresa Europei pe care o reprezintă politica agresivă a Rusiei în Est și, acum, și în Orientul Mijlociu.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă