Cetăţenii Statelor Unite, în special bărbaţii albi care votează pentru Partidul Republican, continuă să susţină în proporţie de două treimi aplicarea pedepsei cu moartea, potrivit unui sondaj Gallup publicat luni, informează Mediafax.
Acest studiu a fost publicat în aceeaşi zi în care Stephen Hayes a fost condamnat la moarte în Connecticut pentru un triplu omor comis în 2007, o decizie foarte rară în acest stat din nord-estul Statelor Unite, în care a existat o singură execuţie a unui condamnat în ultimii 35 de ani.
Potrivit acestui sondaj realizat în octombrie pe un eşantion reprezentativ de 1.025 de adulţi, 64 la sută dintre persoanele intervievate susţin aplicarea pedepsei capitale, iar 29 la sută se pronunţă împotrivă.
Această proporţie se reduce atunci când este oferită opţiunea detenţiei pe viaţă. În acest caz, doar 49 la sută dintre americani sunt de acord cu pedeapsa cu moartea, iar 46 la sută se declară împotrivă.
Cei care susţin în proporţia cea mai mare aplicarea pedepsei cu moartea sunt bărbaţii (71 la sută), albi (69 la sută), cu simpatii republicane (78 la sută). Dar femeile sunt şi ele majoritar favorabile (58 la sută), la fel ca şi persoanele interogate care nu sunt albe (55 la sută) şi susţinătorii Partidului democrat (55 la sută).
Institutul de sondaje Gallup aminteşte în acest sondaj faptul că aplicarea pedepsei cu moartea a fost susţinută în Statele Unite în ultimii 75 de ani.
La începerea acestor analize privind pedeapsa capitală, în 1936, 59 la sută dintre americani susţineau aplicarea ei, faţă de 38 la sută care se declarau împotrivă. După ce s-a diminuat sub medie (între 47 şi 49 la sută de opinii favorabile) în perioada 1954-1972, proporţia de americani care erau de acord cu pedeapsa capitală a crescut drastic până la 80 la sută în 1994.
Sondajul a fost efectuat prin telefon în perioada 7-10 octombrie 2010, pe un eşantion de 1.025 de adulţi selecţionaţi printr-o metodă aleatorie, ponderată în funcţie de vârstă, origine etnică, nivel de educaţie şi regiune.