Cei care postează afişe în alte locuri din Capitală decât cele stabilite de Administraţia Străzilor sau peste afişe despre evenimente în derulare sau care urmează să aibă loc riscă amenzi între 500 şi 5.000 lei, potrivit unui proiect de hotărâre aflat în dezbatere publică pe site-ul municipalităţii, potrivit Mediafax.
Potrivit proiectului de hotărâre privind expunerea de afişe pe teritoriul Municipiului Bucureşti, această acţiune se poate face pe panourile şi corpurile de afişaj special destinate acestui scop, amplasate pe domeniul public.
În articolul 2 din proiect se precizează că prin sintagma „afiş” se înţelege orice înştiinţare expusă public prin care se transmit informaţii culturale, comerciale, politice, de instructaj şi alte asemenea, altele decât cele utilizate de suporturile publicitare clasice.
Responsabilă cu instalarea amplasamentelor, a panourilor sau a corpurilor destinate afişelor şi anunţurilor de mică publicitate este Administraţia Străzilor, instituţie subordonată municipalităţii, care va curăţa „ori de câte ori este nevoie” aceste locuri, „dar, cel puţin o dată pe săptămână”.
Cei care vor dori să expună diversele afişe trebuie să achite în prealabil taxele aferente la Administraţia Străzilor, afişele urmând să conţină detalii referitoare la societatea comercială emitentă, respectiv denumirea şi codul unic de înregistrare, dar şi denumirea tipografiei şi numărul de afişe tipărite.
Regulamentul mai stabileşte faptul că este interzisă expunerea de afişe în alte locuri decât cele stabilite de autorităţi, fiind de asemenea interzisă şi expunerea afişelor care să acopere altele postate anterior, aflate în perioada de valabilitate, care promovează evenimente, acţiuni, campanii aflate în derulare sau care urmează să aibă loc.
Totodată, în cazul expunerii de afişe în alte locuri decât cele aprobate, se introduce obligativitatea de a se salubriza, pe cheltuiala contravenientului.
Cei care încalcă aceste prevederi ar urma să fie sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 500 şi 5.000 de lei.
„Se impune reglementarea acestui domeniu de activitate avându-se în acelaşi timp în vedere necesitatea dezvoltării suportului logistic pentru expunerea afişelor şi a anunţurilor de mică publicitate, prin amplasarea (…) unui număr suficient de panouri sau corpuri de afişaj, precum şi stoparea fenomenului de afisaj ilegal şi haotic, cu efect direct în creşterea gradului de salubritate şi îmbunătăţirea aspectului estetic al municipiului”, se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre.
Potrivit raportului de specialitate al proiectului de hotărâre, iniţiativa municipalităţii bucureştene vine după ce instanţa a anulat hotărârea privind Regulamentul local pentru construirea şi amplasarea firmelor şi reclamelor publicitare, lucru ce a dus la un „vid legislativ în domeniul expunerii de afişe pe domeniul public sau privat”, dar şi la diminuarea încasărilor la bugetul local din cauza lipsei cadrului legal de sancţionare a contravenţiilor.
Proiectul se află în dezbatere publică pe site-ul municipalităţii, www.pmb.ro, cetăţenii putând transmite părerile şi punctul de vedere până în 25 ianuarie.