3.6 C
Bucharest
Sunday, 3 December 2023
HomeSpecialAmenzi URIAȘE pentru șoferii care nu au cauciucuri de iarnă. Vin primele...

Amenzi URIAȘE pentru șoferii care nu au cauciucuri de iarnă. Vin primele ninsori

Șoferii pot primi amenzi de până la 1800 lei în cazul în care nu vor avea montate cauciucurile de iarnă, în zilele următoare fiind anunțate ninsori în câteva regiuni ale țării, mai ales la munte.

Codul Rutier îi obligă pe șoferi să aibă montate cauciucurile de iarnă atunci când carosabilul este acoperit de zăpadă. Potrivit Noului Cod Rutier, la art.100, aliniatul 6 se menționează că este interzisă „conducerea unui autovehicul care are montate anvelope cu alte dimensiuni sau caracteristici decât cele prevazute în certificatul de înmatriculare sau înregistrare ori sunt uzate peste limita admisă”.

În caz contrar șoferii pot fi sancționați cu maximum 20 de puncte de amendă, respectiv 1800 lei (un punct de amendă = 90 lei). Amenda minimă, în acest caz, va fi de 720 lei. De asemenea certificatul de înmatriculare va fi reținut până când șoferul nu va face dovada montării cauciucurilor de iarnă.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță ninsori în următoarele zile în regiunile: Nord, Dobrogea și Muntenia. Ninsori mai abundente sunt așteptate la munte. În București este așteptat să ningă mai ales după data de 2 decembrie, însă ninsori ușoare nu sunt excluse nici în zilele următoare. Regiunile Centru și Vest sunt deoacamdată în afara prognozelor ANM privind ninsorile.

Dincolo de obligativitatea de a avea montate cauciucurile de iarnă atunci când carosabilul este acoperit cu zăpadă, este recomandat ca șoferii să-și schimbe anvelopele în cazul în care temperaturile scad sub 7 grade, cum este și cazul perioadei următoare. Atât în București, cât și în restul țării ANM anunță valori negative, începând cu această săptămână. Temperaturile vor urca ușor la începutul lui decembrie, după care vor scădea din nou.

Pentru o mai bună eficiență a pneurilor, dar și pentru a le crește durata de viață, specialiștii auto recomandă ca anvelopele de vară să fie înlocuite cu cele de iarnă când temperatura scade sub 7 grade Celsius. Cauciucul din anvelopele de iarnă este mai moale, mai rezistent la frig și are o aderență mai bună pe suprafețe alunecoase.

Pentru a fi pregătiți pentru drumuri acoperite de zăpadă șoferilor le este recomandat să aibă în portbagaj: o lopățică, o lădiță de nisip, lanțuri pentru roți, spatulă pentru ras parbrizul și o șufă/lanț pentru tractare.

Șoferii nu mai sunt obligați să aibă montate cauciucuri de sezon, între anumite intervale calendaristice (cum era înainte – de la 1 noiembrie), dacă pe carosabil nu este zăpadă.

 

 

Cele mai citite

VIDEO. Universitatea Cluj, victorie împotriva FC U Craiova

FC Universitatea Cluj s-a impus în fața echipei FC U Craiova cu scorul de 2-1 (1-1), într-un meci desfășurat duminică pe Cluj Arena, în...

Rusia – Ucraina, ziua 648. Fostul președinte Poroșenko, rivalul lui Zelenski, este oprit să iasă din Ucraina

Petro Poroșenko, fostul președinte al Ucrainei, a fost oprit de autoritățile de frontieră ale Ucrainei să iasă din țară. Poroșenko ar fi urmat să aibă...

Partidele de extremă-dreapta vor să câștige la alegerile europarlamentare de anul viitor

Partidele europene de extremă dreapta s-au întâlnit în Italia, promițând să remodeleze Uniunea Europeană după alegerile europarlamentare de anul viitor, întărind abordarea blocului în...
Ultima oră
Pe aceeași temă