10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialAmbasadorul Ucrainei în Republica Moldova: Subliniez că Ucraina va dialoga cu un...

Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova: Subliniez că Ucraina va dialoga cu un preşedinte care respectă suveranitatea şi integritatea teritorială a statului

Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Ivan Gnatişin, a declarat că liderii de la Kiev sunt pregătiţi pentru a dialoga cu preşedintele Igor Dodon, atât timp cât acesta va respecta integritatea teritorială a Ucrainei, informează News.ro. Precizarea diplomatului a venit pe fondul deciziei Kievului de a-l retrage, în semn de protest, pe ambasadorul ucrainean de la Chişinău înainte de a-l doilea tur al alegerilor prezidenţiale, după ce socialistul Dodon a recunoscut anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia, transmite şi deschide.md.

”În urma declaraţiilor lui Igor Dodon despre faptul că «Crimeea aparţine de facto Federaţiei Ruse», vicepremierul şi ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, Andrei Galbur, în cadrul unei emisiuni TV, şi-a exprimat regretul şi a subliniat că asemenea declaraţii nu corespund poziţiei oficiale a R. Moldova, care se confruntă cu o problemă similiară”, a declarat ambasadorul Gnatişin.

Diplomatulul ucrainean a precizat că liderii de la Kiev apreciază sprijinul pe care l-au primit din partea Republicii Moldova în contextul agresiunii orchestrate de către Rusia.

”Vreau să subliniez că Ucraina va dialoga cu un preşedinte care respectă suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei… care nu va recunoaşte ocuparea Crimeei de către Rusia”, a completat Ivan Gnatişin.

Cele mai citite

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, o dată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general...
Ultima oră
Pe aceeași temă