3.2 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăSpecialAmbasadorul Belgiei în România:" Dacă experţi UE spun că România, Bulgaria sunt...

Ambasadorul Belgiei în România:” Dacă experţi UE spun că România, Bulgaria sunt pregătite să intre în Schengen, vom fi de acord „

 Ambasadorul Regatului Belgiei în România, Philippe Beke, a declarat, la Târgu Mureş, că, dacă experţii UE vor spune că România şi Bulgaria sunt pregătite să acceadă în Spaţiul Schengen, chiar şi în varianta „în mai mulţi paşi”, reprezentanţii ţării sale vor fi de acord cu acest lucru.

Ambasadorul Regatului Belgiei în România, Philippe Beke, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că, în vederea accederii României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen, este hotărâtoare analiza tehnică făcută de o comisie de experţi UE, transmite MEDIAFAX.

„Trebuie să faceţi distincţie între problemele Schengen şi cele politice. Am fost negociator pe problema extinderii şi împreună cu domnul Vasile Puşcaş am discutat aceste aspecte acum câteva luni, când eram în cursul negocierilor cu privire la aderarea României, Justiţia şi Afacerile Interne erau împreună. Acum există un comisar pe Justiţie şi doi comisari pe Afaceri Interne, este logic că urmează să vedem poziţia experţilor. Poziţia noastră a fost aceea că aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen trebuie să fie la nivelul unei analize tehnice făcute de către experţi ai UE. Dacă aceştia vor spune, chiar dacă este în mai mulţi paşi, dacă aceştia vor spune că România şi Bulgaria sunt pregătite să acceadă în Spaţiul Schengen, atunci noi vom fi de acord cu aceasta. Ştim că există MCV, care trebuie să întărească justiţia ţării. Sunt două lucruri diferite”, a arătat Beke.

Chestionat cu privire la referendumul de duminică, ambasadorul a arătat că acesta „este o problemă a României şi trebuie să rămână o problemă a României”.
„Singura chestiune pe care am subliniat-o, eu şi colegii mei, este că legea trebuie să primeze. Am luat cunoştinţă de primele rezultate şi în următoarele zile vom vedea ce se va întâmpla, dar legea trebuie să primeze”, a spus el.

Ambasadorul Belgiei a menţionat că a discutat cu prefectul judeţului Mureş, Alexandru Petru Frătean, şi cu preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Ciprian Dobre, o serie de probleme legate de infrastructură, managementul deşeurilor, sănătate şi agricultură.

„Mă interesează aspectul european ca România să aibă o serie de posibilităţi în diverse puncte, am discutat problematica infrastructurii, iar dezvoltarea infrastructurii va duce la dezvoltarea calităţii vieţii şi a vieţii economice. Am avut discuţii cu privire la managementul deşeurilor, sănătate şi agricultură. (..) Sunt aici pentru a vedea ce putem face cu privire la unele companii, dar nu există proiecte concrete ale unei societăţi belgiene până în momentul de faţă”, a spus el.

Ambasadorul a adăugat că aceasta este prima sa vizită în judeţul Mureş şi că a constatat că şi aici există o serie de clădiri istorice, cum sunt în multe locuri din România, arătând că urmează să mai facă vizite în diferite zone ale Bucovinei.

Prefectul judeţului Mureş, Alexandru Petru Frătean, a spus, la rândul său, că a „schimbat opinii” cu ambasadorul Belgiei, în cadrul întrevederii, despre relaţiile dintre Mureş şi Belgia, despre colaborarea cu societăţile comerciale din Belgia, având în vedere că există o serie de parteneriate de circa 15 ani şi un interes pentru dezvoltarea relaţiilor economice.

Ministrul de Externe, Andrei Marga, a declarat că nu s-a modificat calendarul intrării României şi Bulgariei în spaţiul Schengen în urma raportului pe MCV, aceasta fiind în continuare posibilă în două etape: octombrie 2012 cu frontierele aeriană şi maritimă, iar martie 2013 cu frontierele terestre.

Cele mai citite

Christopher Wray, directorul FBI, va demisiona înainte de învestirea lui Trump din 20 ianuarie

Christopher Wray, directorul poliţiei federale americane (FBI), pe care Donald Trump doreşte să-l înlocuiască cu un loial, a anunţat miercuri că va demisiona în...

Christopher Wray, directorul FBI, va demisiona înainte de învestirea lui Trump din 20 ianuarie

Christopher Wray, directorul poliţiei federale americane (FBI), pe care Donald Trump doreşte să-l înlocuiască cu un loial, a anunţat miercuri că va demisiona în...

UE dă noi sancțiuni ce vizează în special „flota fantomă” a Rusiei

Ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene au convenit miercuri asupra celui de-al 15-lea set de sancţiuni împotriva Rusiei în legătură cu războiul său de...
Ultima oră
Pe aceeași temă