14 C
București
vineri, 4 octombrie 2024
AcasăSpecialAmar Generalu, fratele lui Bercea Mondial, trimis în judecată

Amar Generalu, fratele lui Bercea Mondial, trimis în judecată

Fratele lui Bercea Mondial, Vasile Anghel, zis Amar Generalu, arestat preventiv încă de la începutul lunii noiembrie, a fost trimis în judecată alături de alte patru persoane pentru înşelăciune, fals şi uz de fals, relatează Mediafax.

Poliţiştii Serviciului de Investigarea Fraudelor au definitivat cercetările în dosarul penal în care s-au făcut verificări împotriva fratelui lui Bercea Mondial şi a altor patru persoane din Drăgăneşti, judeţul Olt, se arată într-un comunicat emis de Inspectoratul de Poliţie al judeţului Dolj.

„Poliţiştii au stabilit că, în perioada 2008 – 2012, membrii grupului infracţional au falsificat mai multe documente (facturi, procese-verbale de recepţie, contracte etc.) în numele a două societăţi comerciale cu sediul în Drăgăneşti – Olt, documente care atestau, în mod nereal, furnizarea de produse sau prestarea unor servicii în beneficiul unor primării din judeţul Dolj. Înscrisurile falsificate au fost folosite la Judecătoriile Craiova, Caracal şi Segarcea, obţinându-se astfel, pe calea somaţiei de plată, mai multe zeci de hotărâri judecătoreşti împotriva unor primării din Judeţul Dolj”, se arată în comunicat.

Hotărârile judecătoreşti astfel obţinute au fost investite cu formulă executorie, iar în cadrul procedurii de executare silită au fost puse popriri pe conturile primăriilor respective.

Trei dintre inculpaţi, printre care şi Amar Generalu, au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv, iar ceilalţi doi au fost trimişi în judecată în lipsă, aceştia sustrăgându-se executării mandatelor de arestare preventivă emise în cauză.

Fratele lui Bercea Mondial a fost arestat preventiv în 9 noiembrie de Judecătoria Craiova, după ce, cu două zile în urmă, fusese ridicat în urma unor percheziţii domiciliare în Dolj, fiind acuzat de înşelăciune şi fals.

Conform anchetatorilor, persoanele suspectate întocmeau facturi, contracte şi devize de plată false, iar cu acestea mergeau la instanţe şi cereau executarea silită a unor primării pe motiv că le-au livrat diverse mărfuri care nu le-au fost achitate. Ei declarau la instanţe că au livrat primăriilor pubele sau obiecte pentru locurile de joacă.

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a fost arestat preventiv în 20 februarie 2011, într-un dosar în care era cercetat pentru tentativă de omor, după ce şi-a înjunghiat nepotul.

Bercea Mondial a fost condamnat la şapte ani şi şase luni de închisoare, fiul lui a primit şapte ani de închisoare, iar soţia lui Anghel Sandu a fost condamnată la trei ani cu suspendare.

De asemenea, Sandu Anghel a fost trimis în judecată de Parchetul Curţii de Apel Craiova pentru spălare de bani şi evaziune fiscală în formă continuată, iar pentru recuperarea prejudiciului a fost pus sechestru pe conturi de peste 100.000 de euro şi 400.000 de lei, precum şi pe 13 imobile.

Bercea Mondial este cunoscut ca făcând parte din lumea interlopă din judeţul Olt, presa relatând că acesta a fost implicat în mai multe lupte între grupările interlope.

Membri ai familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, au fost cercetaţi de Poliţia Olt, în ultimii cinci ani, în aproximativ 120 de dosare penale, majoritatea fiind constituite în urma unor plângeri făcute între ei.

În februarie 2010, Mircea Băsescu, fratele şefului statului, a botezat-o pe nepoata lui Bercea Mondial, ceremonia având loc la o biserică de cartier din Constanţa.

Cele mai citite

Elena Lasconi susține propunerile lui Nicușor Dan pentru București

Elena Lasconi și-a declarat public susținerea față de cele 20 de propuneri pentru București prezentate de Nicușor Dan, într-o postare pe Facebook. Ea a...

FCSB a învins în deplasare pe PAOK Salonic cu 1-0(1-0) în 10 oameni

FCSB a obţinut o victorie mare cu echipa greacă PAOK Salonic, cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, pe Stadionul Toumba din Salonic, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă