Suntem deranjati de aparatele de aer conditionat
Dl Ion Brezeanu din Bucuresti ne-a sunat la redactie pentru a-si exprima indignarea cu privire la instalatiile de aer conditionat. Cititorul nostru nu este de acord cu sistemul de scurgere al acestor aparate amplasate pe majoritatea cladirilor din centrul Capitalei. Nu se poate circula pe trotuare fara sa-ti picure apa pe par din aceste tipuri de aparate. Dl Brezeanu doreste sa ne aduca la cunostinta ca aceste picaturi sunt mult mai infectate decat picaturile de apa de ploaie, de exemplu, deoarece prin aparatele de aer conditionat se ventileaza cantitati mari de aer imbacsit.
Vrem masini noi si pe linia 102!
Domnul Osiceanu Adrian din Bucuresti ne-a sunat la redactie, in numele mai multor colegi, cu rugamintea sa semnalam in ziar o situatie pe care dansii ar dori-o schimbata. Este vorba de linia 102. Masinile care functioneaza pe aceasta linie sunt foarte vechi, fapt care nu mai cadreaza cu o capitala europeana. Asa cum au fost schimbate masinile vechi cu altele noi pe unele trasee, ar trebui ca si masinile de pe linia 102 sa fie inlocuite cu altele moderne. De asemenea, ar dori ca traseul liniei 682 sa fie prelungit pana la Intreprinderea Faur poarta 4, pentru a le usura si angajatilor din acest punct traseul. Noi am semnalat, speram ca cei indreptatiti sa ia masurile necesare…
Lipsesc indicatoarele ce anunta un spital
Aproape in fiecare zi, in mijloacele de transport poti intalni persoane care intreaba de un anumit spital. De pilda, pe linia lui 133 exista atat Spitalul Cantacuzino, cat si Caritas. Din pacate, pentru cine nu cunoaste strazile este greu sa se orienteze. Nu exista nici un indicator cu semnul „H” care sa-i indrume pe cei interesati spre acea unitate spitaliceasca. Nu stiu cine are obligatia de a instala acele indicatoare, dar sunt convins ca sunt foarte necesare in sprijinul cetatenilor. Sper ca, prin acest mic semnal, autoritatile competente sa ia masurile ce se impun, ne-a sesizat dl Florin Geanta din Bucuresti.
Pe strada Cluj ar trebui sens unic!
De ceva vreme, ca multe alte strazi din Capitala, si strada Cluj din sectorul 1 a intrat in reparatii capitale. Se refac canalizarea, asfaltul si toate celelalte utilitati. Aceasta artera nu este prea larga. Are doar trei metri latime. Se circula destul de greu. Cu toate acestea soferii, pentru a ocoli aglomeratia instalata pe strada Turda, intra pe Cluj. Este un adevarat calvar. Am solicitat Politiei Rutiere si Primariei Capitalei sa instituie pe aceasta strada sens unic, dar, din pacate, nu am primit nici un raspuns. Poate, daca apare propunerea mea in paginile ziarului, vor catadicsi sa ia masurile ce se impun – este parerea domnului Valerian Stanescu din Bucuresti.