Cu mai puţin de o lună înainte de scrutinul prezidenţial programat în SUA pe 8 noiembrie, distanţa între candidaţii republican şi democrat, Donald Trump şi Hillary Clinton, s-a micşorat. Conform unei analize electorale realizate de Reuters şi Ipsos, magnatul new-yorkez a fost creditat cu o victorie în Florida, unul dintre statele decisive, relatează Mediafax.
Evaluarea electorală efectuată de Reuters/Ipsos în cadrul Proiectului „Statele naţiunii” relevă o cursă foarte strânsă înaintea scrutinului prezidenţial programat pe 8 noiembrie.
Conform analizei, axate pe intervievarea a 15.000 de alegători la nivel naţional, Hillary Clinton are 60% şanse să câştige alegerile prezidenţiale la o diferenţă de doar 18 voturi ale marilor electori, în timp ce, săptămâna trecută, candidatul democrat era creditat cu şanse de 83%.
Sondajul arată că statul Pennsylvania a trecut de la o probabilă victorie democrată la un rezultat incert, Ohio înclină spre o victorie a lui Hillary Clinton, iar în Florida conduce Donald Trump.
Un alt sondaj naţional efectuat de Reuters/Ipsos arată că Hillary Clinton menţine un avantaj de 4% în faţa lui Donald Trump, recentul episod cu pneumonia părând să nu fi influenţat electoratul. Sondajul, efectuat în perioada 9-15 septembrie, arată că Hillary Clinton conduce cu 42% la 38% în faţa lui Donald Trump.
De ce ar trebui să ne intereseze cine va fi noul preşedinte american
Candidata democrată este favorabilă unei prezenţe americane solide în lume, în timp ce republicanul susţine tendinţele izolaţioniste. În alegerile prezidenţiale americane, o problemă globală transpare, legată de viziunea generală a candidaţilor.