Duminică, în Ucraina au loc alegeri locale, iar partidul condus de Petro Poroșenko va da testul în fața populației privind măsurile de austeritate luate în anul de mandat pe care l-a avut în fruntea țării, arată Mediafax
Scrutinul, la care nu participă şi regiunile separatiste proruse din estul ţării, urmează să aibă loc într-o perioadă de acalmie în confruntările armate dintre forţele guvernamentale şi cele ale rebelilor, dar pe fondul unei recesiuni devastatoare – ce afectează întreaga Ucraină – care a devenit a doua cea mai săracă ţară din Europa.
Douăzeci de luni au trecut de când fosta republică sovietică l-a îndepărtat de la putere pe fostul lider susţinut de Kremlin Viktor Ianukovici şi s-a reorientat către Occident.
Însă anexarea Crimeei de către Moscova şi rebeliunea sprijinită de ruşi care i-a urmat au lăsat Ucraina fără principalele centre industriale şi fără bazele strategice navale, paralizându-i economia.
În urma acestor evenimente, popularitatea Guvernului Poroşenko a scăzut atât de puternic, încât rata susţinerii premierului Arseni Iaţeniuk tinde către zero.
Frustrarea publicului faţă de refuzul Occidentului de a înarma Ucraina şi acordarea numai a aunor ajutoare financiare – în schimbul unor măsuri de austeritate extrem de dure – au sporit şansele extremei drepte, iar grupările proruse câştigă tot mai mult teren, potrivit unor analişti.
Un asemenea rezultat ar putea conduce la destrămarea slabei coaliţii a lui Poroşenko, ceea ce i-ar pune în pericol planurile în vederea unei apropieri şi mai importante de Occident, consideră analiştii.