Din cauză de prea multe partide şi viitoare partide, şi din cauză de prea multe televiziuni şi Facebook România a devenit o ţară isterică. Viscolul trei zile pe an e inevitabil, ceaţa la fel, sărăcia, vorba aceea, e cu noi, ce am putea evita e să facem combinaţii mortale din ele în goana după electorat, sau după audienţă sau pur şi simplu ca să fim băgaţi în seamă. Că nici cei mai buni oameni din lume nu pot rezolva situaţii create de cei mai egoişti şi mai stupizi dacă aceştia sînt aşa de mulţi (după ce am scris articolul de săptămîna trecută am citit un review article în Nature despre faptul că minoritatea altruistă dezvoltă alte baze neurochimice, ba poate chiar genetice).
Să încep cu accidentul de avion. Iată că am făcut bine că am început cu laudele, că nu era aşa de clar a cui era greşeala, sau dacă era a cuiva mai mult decît a absenţei coordonării, care e o treabă sofisticată. Cert este că între cei care păreau deasupra oricărei bănuieli unii nu mai sînt. Hai să ne folosim bunul simţ: e mai normal să investigăm pe ministrul Transporturilor într-o afacere fără nici o legătură cu Transporturile decît situaţia de ce există un monopol al transplanturilor şi deci trebuie să zburăm de la Bucureşti în ianuarie, pe ceaţă şi fără aparat corespunzător, prăpădind două vieţi ca să NU salvăm una, cine ia asemenea decizii şi de ce această persoană, la rîndul ei cît se poate de politică (traseistă) apare zîmbitoare pe la TV şi nu are nici o răspundere? De ce aşteptăm aşa de mult de la nişte organisme de stat nu doar cronic subfinanţate (au zis bine băieţii de la offroad că poate cu ocazia asta plătim mai bine pe cei de la ISU să îşi ia şi ei nişte tablete), de la oameni cu salarii de sub cinci sute de euro pe lună şi demoralizaţi de discursul permanent de la noi că a lucra la stat e imoral? Poate vă amintiţi că atunci cînd Băsescu a construit această justificare (şi cînd m-am despărţit de el pentru totdeauna) am scris aici că trebuie înţeles că niciodată piaţa nu o să producă pompieri şi infirmiere în secţia de arşi şi că rezolvarea crizelor şi tragediilor revine sectorului public şi există un anumit ethos al său, pe care trebuie să îl stimulăm? Asta a spus şi preşedintele nostru, mă refer la dl. Barroso în discursul său către Uniune, inspirat de acest raport al nostru la Comisia Europeană, numai la noi asemenea lucruri sună dizarmonic cu consecinţele care se văd. În loc de asemenea analize, noi fugărim ţapi ispăşitori, noroc de ăştia cu politica, unde nu prea poţi da greş, că mai toţi sînt incompetenţi. Dar chiar dacă Radu Stroe e vinovat în primul rînd că e Radu Stroe, adică un om fără nici un fel de merite care a fost de mai multe ori ministru poate ca să nu repetăm asemenea situaţii e bine să cercetăm mai adînc? La fel în chestiunea cu genialitatea pilotului. Cu toată simpatia pentru familia dlui Iovan, nu poate fi o conduită exemplară să pleci pe ceaţă cu un avion de doi bani, să alegi protocolul de zbor în care te descurci singur, fără turn, şi în loc să aterizezi pe cel mai apropiat aeroport de cum ai probleme să o iei peste munţi în care să te prăbuşeşti? Tot respectul că nu a murit toată lumea, dar nu trebuia să moară nimeni, întreaga situaţie a fost creată de un management defectuos al rsicului, în care cine a dat ordinul de plecare şi cine a decis să ajunge acolo cu orice risc a greşit, nu merita să prăpădiţi o viaţă tînără pentru ca să aibă românii entertainment tabloid la TV o săptămînă. Televiziunile au fost tari la căutat vinovaţi, mai bine era dacă nu conduceau din studio operaţiunile de salvare si nu ţineau ocupaţi pe cei care erau în ele, au creat enorm de multă confuzie, în Germania să nu vă imaginaţi că acceptă un salvator oficial să stea cu voi la mobil să vă descrie peisajul, că în timpul ăsta atenţia lui nu e suficientă pentru ce are de făcut.
Trec la viscol. Da, a fost mai rău ca altădată, nu prea am mai văzut asemenea vînt la noi. Dat statul a funcţionat, nimic nu s-a blocat decît temporar. Eu am plecat duminică dimineaţă de pe Otopeni pe cod portocaliu la ora exactă, şi aeroportul arăta perfect normal, pe furtuni de zăpăadă mult mai modeste am rămas ore la Boston sau pe Tegel (care se blochează la prima ninsoare, şi după aceea regulat la fiecare ninsoare). Vremea pune probleme autorităţilor peste tot, dar Otopeniul este pentru mine, care fac în medie într-un an trei zboruri pe săptămînă din şi în toate direcţiilem cel mai performant aeroport la vreme rea pe care îl cunosc. Ce a fost anormal este ca televiziunile se fac vocea unor şoferi iresponsabili care vor să se tragă pe autostradă pe viscol (poleiul e adus de vînt şi se pune într-o secundă, deci autostrada trebuie musai închisă dacă e să nu avem coliziuni), că lumea aşteaptă în case să vină acelaşi sector public prost plătit şi demoralizat să le dea zăpada deoparte din uşă (sau poate armata, vezi textul excelent al lui Moise Guran), iar ei pentru impozitele lor (mai bine de jumătate nu le plătesc, să ne înţelegem) stau şi se uită la televiziune prin cablu. Al dracului cablu, ăsta cade ultimul, mai bine ar cădea de tot şi nu s-ar mai ridica de pe jos şi să vezi cum ar progresa ţara, în sfîrşit şcolarii şi-ar face temele, profesorii ar citi tezele şi filosofii şi-ar reaminti că au o operă şi nu sînt cronicarii Antenei 3.
Politica publică nu poate funcţiona fără obiectivitate, iar noi am reuşit să lichidăm cu obiectivitatea, am făcut-o praf, am nimicit-o, nu s-a mai ales nimic din ea. Cînd există, răspunderea politică arată ca în acest text excelent de pe Curs de guvernare, întinsă pe 11 ani şi cinci guverne. Situaţiile de criză necesită cooperare şi coordonare, cu altă cuvinte sînt solicitante la capitolul acţiune colectivă, aia în care eşti penalizat şi paralizat dacă gîndeşti în termeni de capra vecinului. Sigur că ar fi bine ca nivelul judeţean la noi să fie capabil de asta şi să tăiem din puterile statului central, dar vezi că nu merge aşa, la subdezvoltaţi ca noi centralizarea ţine loc de cooperare pe orizontală, care e slabă, mai ales că fracturarea pe linii de interes politice, în care fiecare are firmele lui de deszăpezire şi vrea numai alea să ia contracte e dramatică şi subminează şi ea cît poate. Aş vrea ca dl. Dragnea, în loc să o ţină langa cu legea lui picată cu brio la Curtea Constituţională să facă un grup de lucru transpolitic care să reflecteze la cum putem crea stimulente pentru cooperarea pe orizontală la toate nivelele, pe care să le inserăm în mai multe legi, că prin acţiunea combinată a baronior PSD şi nepricepuţilor PDL s-au creat situaţii ca în educaţie, unde practic şcolile au rămas în vid, de două săptămîni cer să se publice transparent alocaţia pentru fiecare şcoală din România, bugetul, cu alte cuvinte, imaginaţi-vă că aşa ceva nu există, că nu se poate, că nu mai e clar după haosul creat de ultima lege a educaţiei nici măcar cine ar trebui să îl aibă ca să îl facă public, etc). Dacă să înşel, vă rog nu îmi daţi drepturi la replică, nu am timp să le citesc, aştept de pe vremea dlui Funeriu doar linkul la baza de date cu toate bugetele, atît şi cer scuze anticipat.
În suferinţa asta teribilă a statului unii au intrat deja în campanie electorală şi propaganda face ravagii pe net şi pe la televiziuni. Justiţia îşi face treaba, chiar dacă moara macină încet, şi peste un an vom fi în sfîrşit fără Voiculescu şi Fenechiu, după ce Vântu şi Becali au dispărut deja din peisaj. Pînă atunci mă prăpădesc de rîs dacă un set de foşti colaboratori ai lui Vântu, Voiculescu şi Năstase, azi grupaţi pe la B1 şi EvZ îmi cer să mă alătur lor în lupta cu un alt set, mai actual (Gâdea et comp), cînd la vremea cînd cam de una singură luptam cu ambele tabere reunite nici prin minte nu mi-ar fi trecut să le cer eu lor ajutorul, mă bucuram dacă venea (rar) şi cam atît. Nu o fi o întîmplare că Voiculescu şi Vântu au ţinut prin onorarii generoase toată trupa de intelectuali propagandişti, acum ajunsă la Udrea, şi că atunci cînd am cerut oamenilor să îi saboteze, tot oamenii de vîrf din profesiuni, ca arhitectul Sturdza sau doctorul Sinescu au răspuns, şi nu floarea de nobelişti aspiranţi, care a hotărît demult că îndreptăţirea ei morală e aşa de mare că inclusiv banii mogulilor i se cuvin? Slavă domnului, avem oameni în România, dar nu sînt cei mai vocali, şi e nevoie publicul să facă un efort de selecţie să se dezintoxice de ceilalţi, mai ales că fiind an electoral vor publica trei postări pe zi urmate de zeci de comentarii scrise tot de ei şi postacii lor.
Dar dincolo de asta ţara există şi trebuie administrată, economia nu creşte destul şi propaganda nu ne ajută, deturnează agenda reală, falsifică vinovăţiile şi învăluie totul în valuri de cerneală neagră, nu văd nici o soluţie decît ca fiecare cetăţean să se ferească activ de prea multă vorbăraie. Spuneţi-vă că cine stă toată ziua la TV sau pe forumuri sigur e un om bun de nimic, că nu mai are timp să facă altceva, şi urmăriţi faptele, nu fumigenele. Şi că veni vorba de fapte închei cu un omagiu la adresa lui Ion Ţiriac şi a gestului lui de a dona un avion de peste un milion de euro. Nu am fost totdeauna fan Ţiriac, că ştiu prea multe despre el, ca şi despre toată lumea de prin ţară, dar după asta am devenit. Există întoarcere pentru fiecare odată ce ne hotărîm să facem şi ceva, şi un minut de altruism poate şterge o viaţă de căutat profitul personal. Azi învăţăm de la Ion Ţiriac şi aşteptăm şi pe alţii.
Puteţi comenta textele Alinei Mungiu – Pippidi pe romaniacurata.ro.
