22.8 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialAIE trebuie menţinută chiar cu preţul sacrificării liderilor ei!

AIE trebuie menţinută chiar cu preţul sacrificării liderilor ei!

Ceea ce se petrece la Chişinău este cronica unui potenţial eşec al proiectului de apropiere europeană reprezentat de AIE, coaliţia care a reuşit să colecteze forţele europene din republică, aşa incoerente, divergente, antagonice cum sunt ele. Spun potenţial eşec, pentru că jocurile nu sunt complet făcute încă. Să nu ne lăsăm amăgiţi de etichete şi să nu personalizăm lucrurile. Căderea premierului nu înseamnă abandonarea proiectului de apropiere europeană, doar alegerile anticipate înseamnă aşa ceva! Prin urmare, miza acum este evitarea anticipatelor cu orice preţ. Din acest punct de vedere, mingea este în terenul preşedintelui Timofti.

Acesta mai poate numi două candidaturi, şi, dacă nu se întâmplă nimic, atunci „poate” – repet, poate, pentru că nu este mandat imperativ aici – convoca alegeri anticipate. Premierul Filat este victima unui război început cu unii membri ai AIE, în urma căruia procurorul general şi-a dat demisia, iar prim-vicepreşedintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc, a fost demis. Ambii erau persoane de la Partidul Democrat. După acest tur de forţă, a urmat replica. Au ieşit la iveală o serie de convorbiri telefonice şi stenograme care îl au în prim-plan pe premierul Vlad Filat şi oameni apropiaţi din guvern, care, prin comparaţie, fac ca cele publicate în România despre oficialii de aici să pălească. Din acest punct de vedere, aceste stenograme sunt, pe termen mediu şi lung, mult mai periculoase pentru viitorul politic al lui Vlad Filat decât demiterea de astăzi. În primul rând pentru că îl descalifică în faţa Occidentului ca purtător de cuvânt principal în drumul spre integrarea europeană a RM, în al doilea rând pentru că procesele, odată pornite, nu ştim unde se vor termina. Şi cum. Până la urmă, cariera lui Adrian Năstase a început să pălească o dată cu apariţia stenogramelor.

Pe termen scurt, la Chişinău urmează la mutare preşedintele Timofti, care trebuie să numească un premier. Dacă va insista tot pe Vlad Filat, numirea va fi fără şanse, căci nu văd cum este posibil ca majoritatea anti-Filat să îşi schimbe părerea. Dar insistenţa preşedintelui Timofti pe Filat riscă să împingă RM spre alegeri anticipate, de aici avertismentul recent al lui Mihai Ghimpu de suspendare a preşedintelui dacă va juca pe viitor doar cartea premierului Filat şi nu a menţinerii AIE împreună.

Miza principală este menţinerea AIE, de aceea acum PLDM trebuie să propună un alt nume de premier – calificabili ar fi doi oameni de Externe, Iurie Leancă şi Natalia Gherman, cu imagine bună şi europeană în exterior –, şi astfel să se depăşească criza. Sigur, Vlad Filat ar fi sacrificat, rămâne doar şef de partid, nici măcar deputat, dar cred că, pentru RM, ar fi cel mai mic rău care se poate întâmpla după această criză nedorită de nimeni care vrea o RM cât mai aproape de Europa.

Cele mai citite

Probleme pe aeroportul din Dubai. Zbourile au fost deviate

Aeroportul Internațional din Dubai a deviat temporar zborurile la sosire marți, 16 aprilie 2024, până la îmbunătățirea condițiilor meteorologice, au anunțat oficialii, adăugând că...

Statul Qatar va avea investiții în România de 15 miliarde de euro, anunță premierul Ciolacu

Vizita premierului Marcel Ciolacu în Qatar, în perioada 16 aprilie-17 aprilie 2024, are ca principal obiectiv "dezvoltarea în România a unor proiecte de investiții...

”Dosarul Mineriada”: Klaus Iohannis cere urmărirea penală a lui Roman Petre și a lui Voiculescu Gelu-Voican

Roman Petre, în calitate de fost prim-ministru al Guvernului României, și Voiculescu Gelu-Voican, în calitate de fost viceprim-ministru al Guvernului României pot fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă