Eu sunt un fost detinut politic, iar fiul meu, pasionat de computere, mi-a dat posibilitatea sa urmaresc pe site-ul Consiliului Europei lucrarile Adunarii Parlamentare din 25 ianuarie 2006, cand s-au pus in discutie doua documente de la care noi, fostii puscariasi, speram mult: „condamnarea crimelor comunismului”. Speram ca Ialta fi, in sfarsit, condamnata, ca punct de plecare al calvarului, asa cum a facut-o in luna mai 2005, la Riga, presedintele Bush.
Din pacate, recomandarea a cazut la vot, desi avea 90 de voturi „pentru” (50 „contra”) din cauza absenteismului la votare (Adunarea are 315 deputati).
In cursul dezbaterilor am cautat sa aud vocea unui deputat din delegatia romana: Cezar Preda, Radu Berceanu si Gyorgy Frunda (care apartin grupului parlamentar popular, care de trei ani lupta pentru aceasta rezolutie), Varujan Vosganian (liberal), Adrian Severin (social-democrat).
Nici unul nu a scos o vorba, ca sa dea replica deputatilor comunisti, in frunte cu cei rusi, care au reusit sa-i doboare la vot prin tupeul lor, pretinzand ca e „vanatoare de vrajitoare”. Au vorbit estonieni, lituanieni, bulgari, englezi, olandezi… Ai nostri nu. Si mai indraznesc sa se intituleze „alesi ai poporului”! Ai carui popor? Fata de cine raspund ei? Ce inima nepasatoare si impietrita trebuie sa aiba incat sa faca drumul pana la Strasbourg numai ca sa faca umbra pamantului!
Pentru mine este acum clar: in loc sa invatam ceva de la Europa, ne ducem acolo ca s-o molipsim de lenea si iresponsabilitatea noastra.
Iertati-ma, dar acesta este adevarul!
