20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialAFP: Merkel se amestecă în alegerile din Grecia şi naşte controverse chiar...

AFP: Merkel se amestecă în alegerile din Grecia şi naşte controverse chiar şi în rândul majorităţii sale politice

După ce ziarul german Der Spiegel a publicat sâmbătă în ediţia on line un material în care spunea că "guvernul german consideră aproape inevitabilă ieşirea Greciei din zona euro dacă şeful opoziţiei Alexis Tsirpas va conduce guvernul după alegerile legislative din 25 ianuarie, va abandona politica de austeritate bugetară şi nu va mai rambursa datoriile ţării", jurnaliştii de la AFP i-au contactat pe Angela Merkel şi pe ministrul german de Finanţe Wolfgang Schäuble care " nu au dorit să confirme, nici să dezmintă, informaţiile din Der Spiegel", scrie Mediafax.

"Grecia şi-a îndeplinit obligaţiile în trecut. Guvernul german pleacă de la principiul că Grecia va continua să îşi îndeplinească obligaţiile faţă de troica" creditorilor săi, a declarat un purtător de cuvânt al Guvernului german. Un purtător de cuvânt al CDU, Christian Bäumler, a adresat o avertizare, duminică, şi anume, " în caz de ieşire din zona euro, datoriile Greciei nu vor putea fi rambursate". 

"Cu acest scenariu de ameninţare (…), Guvernul (german) se amestecă indirect în campania (electorală) din Grecia. Este extrem de riscant şi o eroare", comenta duminică Die Welt, un cotidian apropiat conservatorilor. 

În teorie, niciun mecanism nu prevede ieşirea unei ţări din zona euro. Dar, potrivit Berlinului, în cazul în care Grecia nu îşi va mai îndeplini angajamente, BCE ar putea restrânge posibilităţile de refinanţare a băncilor greceşti până la punctul de a obliga Atena să reintroducă drahma. Social-democraţii (SPD) germani, membri ai "marii coaliţii" aflate la putere la Berlin, au contestat în public demersul atribuit lui Merkel

Potrivit presei germane, Angela Merkel şi ministrul german de Finanţe Wolfgang Schäuble încearcă să exercite presiuni asupra alegătorilor eleni sau chiar asupra lui Alexis Tsirpas. Însă acest demers rămâne controversat, inclusiv în cadrul coaliţiei guevernamentale, social-democraţii şi conservatorii exprimându-şi dezaprobarea în public.

Contactaţi de AFP, Angela Merkel şi Wolfgang Schäuble nu au dorit să confirme, nici să dezmintă, informaţiile din Der Spiegel. 

Cele mai citite

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Guvernul a decis ca valabilitatea cardurilor de energie să fie prelungită până pe 31 mai, cu încă două luni față de termenul inițial. Aceasta...

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...

Tarifele polițelor de asigurare obligatorie rămân plafonate până la 30 iunie 2024

Executivul a aprobat actul normativ promovat de Ministerul Finanțelor și elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin care prelungește cu trei luni perioada de...
Ultima oră
Pe aceeași temă