Anuntand trimiterea de efective suplimentare in Afganistan, presedintele francez, Nicolas Sarkozy, a justificat asta prin faptul ca Alianta Nord-Atlantica nu-si poate "permite sa piarda razboiul impotriva terorismului". Sarkozy nu face astfel decat sa recite aporia pe care guvernele care participa alaturi de Statele Unite la operatiunile militare din Afganistan au tot repetat-o pana cand i-au dat consistenta realitatii. Ceea ce aceste guverne nu spun insa pe fata este faptul ca NATO are de infruntat in Afganistan un inamic mult mai greu de definit si mai primejdios decat "talibanii". In realitate, trupele occidentale din sudul Afganistanului duc o lupta permanenta cu o parte a triburilor pashtune, care se impotrivesc occidentalilor nu pentru ca ar avea in spate vreo ideologie, ci pentru ca pur simplu s-au razboit intotdeauna cu orice straini care au incercat sa-i supuna. In multe cazuri poate fi vorba de simpla dorinta de razbunare: americanii sau britanicii au bombardat din greseala cutare sat, iar rudele mortilor sunt acum manate de simpla ura.
S-a intamplat nu o data ca fortele aliate sa cada in capcana jocurilor de putere locale: informatorii dintr-un sat care se afla de generatii intr-o dusmanie permanenta cu alt sat vecin sa-i anunte pe americani ca acolo, la dusmanii lor traditionali, se ascund talibani. Cu promptitudine occidentalii bombardeaza acel sat, provocand o noua dorinta de razbunare si un ciclu al violentei. S-a intamplat ca din pricina unor informatii false sa fie bombardata o nunta. De-a lungul anilor, in Afganistan ziaristii au putut constata lipsa de motivatie a occidentalilor, ba chiar de multe ori simpla ignoranta a realitatilor sociale si politice locale de care ei dau dovada. Am intalnit personal un ofiter roman din detasamentul instalat la Kabul care credea ca afganii sunt un fel de turci. Am intalnit militari americani care se credeau in Arabia. Pana si ofiteri experimentati cred zvonurile lansate permanent chiar de catre partenerii lor afgani in legatura cu existenta unor structuri bine organizate de combatanti arabi, uzbeci, ba chiar si ceceni (!) in Afganistan. Ceea ce responsabilii militari si politici evita insa sa spuna este faptul ca in Afganistan campania militara occidentala e pe cale de a se transforma intr-un razboi etnic.
Singurii inamici ai trupelor occidentale sunt triburile pashtune din sud, in special din regiunea Kandaharului, unde de ani de zile militarii romani sprijina campania americana. Cei pe care cancelariile occidentale ii numesc de-a valma "teroristi" sau "talibani" sunt cel mai adesea membri ai triburilor pashtune pe care americanii nu i-au atras de partea lor platindu-i. De multe ori insa relatiile de rudenie foarte complexe intre triburi fac ca pana si cei care au fost cumparati continua sa-si ajute rubedeniile care se afla in tabara cealalta, cea a inamicilor. Peste toate astea se adauga problema drogurilor si faptul ca cele mai importante cantitati de droguri sunt produse in partea "pacificata" a Afganistanului, in special in zonele din nord, populate de tadjici si uzbeci. Occidentalii inchid ochii in fata acestui fapt, nevoind sa si-i ridice impotriva si pe acestia. Treptat insa, aceasta campanie militara permanenta e pe cale de a se transforma intr-un razboi etnic impotriva pashtunilor. Insa pana si istoria recenta ne-a invatat ca razboaiele etnice nu pot fi castigate.
