2.3 C
București
duminică, 14 decembrie 2025
AcasăSpecialAfaceri imobiliare pe banii medicilor de familie

Afaceri imobiliare pe banii medicilor de familie

Primăria Galaţi le vinde medicilor cabinetele medicale la preţuri de 15.000-20.000 euro, punând astfel încă o piedică medicinei de familie. La Galaţi, problema vânzării cabinetelor către medicii de familie şi stomatologi a generat noi controverse, după ce un stomatolog i-a semnalat senatorului Paul Ichim, membru al Comisi­ei de Sănătate a Senatului, că Primăria Galaţi îi vinde cabinetul medical, de numai 14 mp, la un preţ de aproape 20.000 de euro: „Sunt medic stomatolog şi sunt consternată de ceea ce vrea să facă primăria cu spaţiile me­dicale. OUG 68/2008 le dă posibi­litatea să jecmănească medicii, care şi aşa abia se descurcă de pe o lună pe alta. Nu se ţine cont că sunt spaţii medicale. Primăria le vinde la preţul pieţei ca şi cum ar vinde consignaţii sau covrigării. Cum e posibil ca un cabinet de 14 mp să fie vândut cu aproape 20.000 euro, în condiţiile în care contractul cu CJAS este de 690 lei/lună?”, se spune în scrisoarea doctoriţei. În replică, Primăria Galaţi susţine că preţurile se stabilesc prin negociere, între cumpărător şi comisie, şi nu pot fi mai mici decât preţul stabilit în raportul de evaluare.  

 

 

Cele mai citite

Patronatele cer înghețarea salariului minim în 2026: Economia nu mai poate absorbi noi costuri

O nouă creștere a salariului minim ar putea avea efecte contrare celor dorite, afectând chiar angajații cu venituri miciConfederația Patronală Concordia solicită Guvernului ca...

Ceața pune stăpânire pe mai multe regiuni ale țării

În județele Constanța și Tulcea, ceața densă reduce vizibilitatea local sub 200 de metri și izolat sub 50 de metriMeteorologii au emis duminică dimineață...

Etapă-cheie pe Autostrada Sibiu–Pitești: betonarea carosabilului, încheiată în tunelul Curtea de Argeș

Lucrările au fost executate printr-un sistem de turnare continuă, care a permis realizarea succesivă a tuturor operațiunilor necesare pentru stratul rutierLucrările din tunelul Curtea...
Ultima oră
Pe aceeași temă