Tribunalul corectional din Paris a inceput, miercuri, judecarea omului de afaceri roman Adrian Costea, pus sub acuzare pentru deturnarea a milioane de euro in cadrul unor contracte incheiate cu statul roman, relateaza Agence France Presse, preluata de Rompres.
Adrian Costea, ex-consilier al fostului presedinte Ion Iliescu, va comparea timp de trei saptamani in fata instantei din Paris pentru 'abuz de bunuri sociale', alaturi de alti sapte inculpati, dintre care numai cinci s-au prezentat la audierea de miercuri.
Anchetati din 1999, Adrian Costea si sotia sa au fost trimisi in judecata la data de 27 iunie 2006, printr-o decizie a judecatorului de instructie financiar Henri Pons.
Adrian Costea (57 de ani) este suspectat de justitia franceza de a fi deturnat aproximativ 50 milioane de euro /7,6 milioane de euro/ in beneficiu personal sau al unor demnitari romani, precum si pentru finantarea campaniilor electorale din 1992 si 1996 ale lui Ion Iliescu.
Potrivit avocatului lui Costea, FranIois Esclatine, 'procesul este interesant pentru a pune in lumina moravurile politice romanesti din anii 1990'. Miercuri, instanta a inceput prin a aborda problema legaturilor comerciale dintre omul de afaceri, responsabil al mai multor societati franceze, si guvernul roman sau firme romanesti apropiate puterii din acea vreme.
Printre contractele incriminate figureaza editarea albumului 'Eterna si fascinanta Romanie', pentru 5,7 milioane de dolari, si livrarea a 752.000 tone de hidrocarburi contra 137 milioane de dolari. Dupa cum noteaza AFP, conform actului de acuzare, o parte din sumele de bani platite din Romania ar fi servit la imbogatirea personala a lui Costea si a sotiei acestuia, iar o alta parte ar fi fost restituita unor personalitati romane sau ar fi servit la finantarea campaniilor prezidentiale ale lui Ion Iliescu din anii 1992 si 1996.
Potrivit AFP, in timp ce Ion Iliescu afirma acum ca l-a cunoscut vag pe inculpat, acesta a prezentat miercuri un set de fotografii in care apare alaturi de fostul presedinte.