Administratorul judiciar al Hidroelectrica, aflată în insolvenţă, a denunţat alte două contracte încheiate de producătorul de electricitate, cu firmele Alpiq RomIndustries şi Alpiq RomEnergie, din analize rezultând că acestea au generat, din 2006, pierderi de 850 de milioane de lei, potrivit Mediafax.
Potrivit administratorului, firma Euro Insol, contractul cu Alpiq RomIndustries a generat în perioada 2006-31 mai 2012 pierderi de 422 milioane de lei. În cazul contractului cu Alpiq RomEnergie, derulat din 2008, pierderile au fost estimate la sfârşitul lunii mai la 427,2 milioane de lei, potrivit datelor transmise de Euro Insol.
Anterior au fost denunţate alte trei contracte, cu Euro-P.E.C. şi EFT.
Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a declarat vineri că până la sfârşitul lunii iulie ar putea fi denunţate toate contractele Hidroelectrica încheiate cu „băieţii deştepţi” şi speră ca până cel târziu la începutul trimestrului IV din acest an producătorul de electricitate să iasă din insolvenţă.
Chiţoiu a afirmat, într-o conferinţă de presă, că Hidroelectrica a înregistrat o pagubă de circa 4,5 miliarde lei, respectiv 1,2-1,3 miliarde euro din contractele bilaterale încheiate cu „băieţii deştepţi”.
Compania, cel mai mare producător de energie din România, a intrat în insolvenţă în luna iunie, la solicitarea Consiliului de Administraţie. Consiliul şi-a motivat cererea prin scăderea cifrei de afaceri şi creşterea datoriilor, pe fondul unui „dezastru de management” şi al secetei din 2011.
Administratorul judiciar a anunţat că vrea să găsească soluţii amiabile privind aceste contracte, prin discuţii cu beneficiarii acordurilor, menţionând însă că, dacă aceştia nu vor accepta noile condiţii, contractele vor fi denunţate.
Contractele directe de vânzare a energiei, la preţuri sub cele din piaţă, au fost încheiate de Hidroelectrica între 2001 şi 2003 şi expiră în 2014, 2015 sau 2018.