-0.2 C
Bucharest
Saturday, 9 December 2023
HomeSpecial"Acuzatiile aduse Romaniei - nefondate"

“Acuzatiile aduse Romaniei – nefondate”

Secretarul general al Consiliului Europei, Terry Davis, are incredere in asigurarile date de Romania si Polonia, care au dezmintit acuzatiile organizatiei Human Rights Watch privind presupusa existenta a unor inchisori ale CIA pe teritoriul lor. “Acuzatiile Human Rights Watch sunt nefondate. Ele nu se bazeaza pe fapte reale si sunt negate categoric de autoritatile din cele doua tari. Ca atare, cer reprezentantilor Human Rights Watch sa prezinte dovezile sau sa taca”, a declarat Terry Davis, dupa o intalnire la Strasbourg cu ministrul roman de Externe, Mihai-Razvan Ungureanu. Intrebat daca din punctul de vedere al Consiliului Europei acest subiect este considerat incheiat, Davis a dat un raspuns afirmativ in cazul Romaniei si Poloniei, dar a anuntat ca investigatiile vor continua cu referire la alte tari.
Facandu-se ecoul dezmintirilor formulate de presedintele Traian Basescu, seful diplomatiei romane a declarat ca acuzatiile HRW nu se bazeaza pe fapte ce pot fi verificate in teren. Ungureanu a insistat ca tara noastra nu a primit nici o cerere din partea SUA de a infiinta “centre de detentie secrete” pe teritoriul sau. In aceeasi chestiune, presedintele Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), olandezul Rene van der Linden, a afirmat ca acuzatiile preocupa in mod special organizatia pe care o conduce. “Vom folosi toate mijloacele noastre pentru a descoperi daca centrele secrete CIA exista intr-adevar. Daca exista, acest lucru este inacceptabil, vine in contradictie cu toate regulile si angajamentele noastre si as cere tuturor guvernelor sa faca tot ceea ce este posibil pentru a se asigura ca acest lucru nu se intampla in tarile lor”, a adaugat Van der Linden. Comisia juridica a APCE l-a insarcinat recent pe presedintele sau, Dick Marty, sa analizeze acuzatiile formulate de Human Rights Watch.

Cele mai citite

Cât te costă să faci Revelionul cu Bădălău

Monato, salonul de evenimente deținut de fiica baronului PSD de Giurgiu Niculae Bădălău, se pregătește să ofere o experiență de Revelion cu adevărat...

Abatoarele din Germania caută cu disperare muncitori români de sărbători. Cât este leafa

Odată cu apropierea sărbătorilor de iarnă, când toată lumea se așteaptă la vânzări generoase, este nevoie și de mai multă forță de muncă,...
Ultima oră
Pe aceeași temă