Cu doar un an in urma, cand IPS Teodosie facea presiuni teribile in Sfantul Sinod pentru infiintarea noii Episcopii a Tulcei si reactivarea concomitenta a Mitropoliei Tomisului, IPS Anania l-a pus la punct pe intempestivul arhiepiscop, facand urmatoarele afirmatii care, acum, in contextul conflictual creat de infiintarea unei Mitropolii la Cluj, par de-a dreptul stupefiante: „Si la Cluj s-a trecut printr-o situatie similara, dorindu-se Mitropolie, dar am socotit ca Ardealul nu poate fi impartit. Ardealul, cu doua mitropolii in nord si sud, ar constitui un atentat la unitatea Ardealului”! Aceste aprecieri categorice sunt consemnate in stenograma lucrarilor Sf. Sinod, publicata in revista „Biserica Ortodoxa Romana. Lucrarile Sfantului Sinod (10-13 februarie 2004)”, nr. 1-4, pp. 374-379. La fel de categoric a fost IPS Anania si la implinirea varstei de 80 de ani. Cand un ierarh a toastat pentru ridicarea scaunului de la Cluj la rang de Mitropolie, arhiepiscopul Bartolomeu a fost cat se poate de ferm: „Nu doresc federalizarea Ardealului!” In mod cu totul ingrijorator, pozitia IPS Bartolomeu s-a schimbat cu 180 de grade dupa alegerea episcopului Streza in scaunul mitropolitan al Sibiului, cand a propus si a obtinut infiintarea unei mitropolii la Cluj, fara ca aceasta problema sa fi fost inscrisa pe ordinea de zi a Sfantului Sinod, cum prevede regulamentul de functionare a BOR. Ce sa intelegem acum? Ca IPS Bartolomeu doreste „federalizarea Ardealului” doar pentru ca pe scaunul mitropolitan n-a iesit omul pe care l-a sustinut personal? Cand a fost sincer, de fapt, arhiepiscopul Bartolomeu? Cand a spus adevarul, atunci sau acum? Pentru un inalt ierarh al Sfantului Sinod, aflat la venerabila varsta de 84 de ani, aceasta labilitate este de-a dreptul regretabila si cu totul alarmanta.
Din pacate, cam la fel stau lucrurile si in ceea ce-l priveste pe patriarhul Teoctist. In acelasi context al lucrarilor Sfantului Sinod de anul trecut, in timp ce IPS Teodosie a exercitat presiuni jenante pentru majoritatea sinodalilor, PFP Teoctist a facut afirmatii intelepte care, in noul context, se intorc exact impotriva sa: „Primeaza interesul general al Bisericii si apoi interesul unei eparhii, al unei regiuni sau al unei persoane, tinand seama de cerintele generale ale Bisericii. Ni se cere sa solutionam problema infiintarii Episcopiei Tulcei si a reactivarii Mitropoliei Tomisului, si aceasta degraba, sub influenta si presiunea unor dorinte invesmantate in haina unor argumente care nu mai dau dreptul la reflectie, la analiza… Hotararile care privesc viata Bisericii nu trebuie luate in graba. Este bine sa lasam locul cuvenit si Duhului Sfant”. Prin urmare, cererea arhiepiscopului Teodosie a fost respinsa pe motiv ca procesul-verbal al Adunarii eparhiale a Arhiepiscopiei Tomisului ar fi continut unele nereguli de procedura. Ce sa spunem, insa, in cazul hotararii cu totul pripite de a infiinta noua Mitropolie a Clujului, luata efectiv peste noapte, la presiunea celor sapte ierarhi ardeleni nemultumiti, grupati in jurul lui Anania, in contextul in care nu exista nici macar de forma un proces-verbal al Adunarii eparhiale a Clujului, care sa solicite in mod expres, cu argumente pastoral-misionare, istorice, administrative etc. infiintarea noii eparhii? Cand a avut timp „de reflectie si de analiza” Sfantul Sinod pentru a lua o decizie atat de grava si fara precedent in istoria Bisericii Ortodoxe Romane? A lasat cu adevarat patriarhul Teoctist locul cuvenit si Duhului Sfant in sinodul de pomina pe care l-a prezidat, sau doar pornirilor razbunatoare ale unor ierarhi supusi cu totul dorintelor desarte de putere, vai, atat de lumeasca si de trecatoare?
