17.6 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialActrita si fiica ei dorm in Casa de Cultura Targu Ocna

Actrita si fiica ei dorm in Casa de Cultura Targu Ocna

Pentru Ortansa Codreanu (50 de ani), angajata in cadrul Primariei Targu Ocna, si pentru fiica acesteia, Smaranda, in varsta de doar 8 ani si jumatate, Casa de Cultura din localitate a devenit o veritabila locuinta.
Fosta actrita la Teatrul de Nord din Satu Mare, Ortansa Codreanu a revenit in orasul sau, Targu Ocna, in luna martie a acestui an impreuna cu copilul pe care l-a infiat. A fost angajata la Casa de Cultura, unde se ocupa de mai multe proiecte culturale, inclusiv punerea in scena a unor piese de teatru. Dupa ce a locuit cu chirie o perioada, la profesoara Rodica Jianu, actrita s-a mutat chiar in cladirea Casei de Cultura. Desi ea s-a declarat multumita de conditiile de trai pe care le are acolo, multi locuitori ai orasului Targu Ocna s-au aratat indignati de faptul ca o institutie de cultura a ajuns pe post de locuinta, dar si ingrijorati de soarta copilului, fetita fiind si bolnava de astm bronsic. Ortansa Codreanu a evitat sa discute pe marginea subiectului, motivand ca nu doreste sa-si puna viata pe taraba, dar a sustinut ca fetita nu sufera din cauza conditiilor in care locuieste, ca are un patut acolo si o masa intr-o incapere unde poate manca. Ea a mai spus ca e vorba de o situatie temporara, pentru ca are o locuinta in constructie, pe care o va termina in momentul in care va reusi sa-si vanda un teren, pentru care preturile au scazut ca urmare a inundatiilor de anul trecut. Ortansa Codreanu sustine ca a avut acordul primarului si al viceprimarului atunci cand s-a mutat in Casa de Cultura, dar cei doi neaga. „Eu am vazut lumina intr-o seara la Casa de Cultura, dar cand m-am interesat despre ce e vorba, mi s-a spus ca se fac repetitii”, ne-a declarat primarul Stefan Silochi. Primarul sustine ca o va ajuta pe actrita sa-si termine macar o camera din locuinta ei, aflata in constructie.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă