Stocurile americane de petrol au scazut masiv saptamana trecuta, cu 4,8 milioane barili, potrivit datelor Departamentului american al Energiei, iar cele de benzina au inregistrat o usoara crestere. Astfel, rezervele de titei de pe piata americana au scazut cu 4,8 milioane de barili, pana la 306,8 milioane de barili, conform statisticilor guvernamentale ale SUA. Indicele dolarului al New York Board of Trade s-a apreciat, miercuri, fata de un cos alcatuit din valutele principale, sustinut de statisticile americane care au indicat o crestere a numarului de locuri de munca din sectorul privat si un avans neasteptat in sectorul serviciilor.
Vestile bune despre economia americana au contrabalansat pana in prezent ingrijorarea constanta cu privire la sectorul financiar american si au contribuit la scumpirea titlurilor listate pe pietele americane. OECD a revizuit in scadere previziunea de crestere economica a Statelor Unite in 2008, la 1,2% fata de estimarea intermediara de 1,4% din martie si fata de estimarea de 2% din decembrie.
Statele Unite, tara cea mai afectata de incetinire pana in prezent, ar putea sa inregistreze "o crestere negativa in al doilea trimestru", pe fondul pietei imobiliare inca in plina criza, al inflatiei accentuate si al pretului ridicat al benzinei, ce afecteaza consumul familiilor si scad nivelul investitiilor.
Bursele americane au deschis sedinta din 4 iunie pe rosu, dupa ce actiunile bancii de investitii Lehman Brothers au continuat sa se deprecieze. Indicele industrial Dow Jones s-a depreciat cu 19,21 puncte, adica 0,15%, la 12.383,64. Indicele Standard & Poor's 500 a coborat cu 3,86 puncte, sau 0,28%, la 1.373,79 puncte. Indicele compozit Nasdaq s-a depreciat cu 8,14 puncte, adica 0,33%, la 2.472,34 puncte.
Actiunile bancilor americane au ajuns la cel mai scazut nivel din ultimii opt ani dupa declaratiile presedintelui FED. Astfel Wachovia, cea de-a patra mare banca din Statele Unite dupa active, a pierdut 34 centi pana la 21,58 dolari, extinzand astfel scaderea din ultimele luni pana la 28%. Actiunile JPMorgan Chase & Co, cea de a treia mare banca americana, au scazut cu 26 centi pana la 41,63 dolari. S & P 500 Index Banci a pierdut 1,2 % ajungand la cel mai redus nivel din martie 2000.
Bursa de la New York a finalizat sedinta de tranzactionare din 4 iunie dispersat, impartita intre temerile persistente din sectorul financiar si indicatorii macroeconomici mai buni decat asteptarile: indicele Dow Jones afisa la inchidere o pierdere de 0,10% in timp ce indicele Nasdaq castiga 0,91%. Indicele Standard & Poor's 500 a coborat cu 0,45 puncte, sau 0,03 %, la 1.377,20 puncte.
Indicele mexican, Mexican Bolsa Index, a scazut cu 0,14%, iar cel brazilian, Brazil Bovespa Stock Idx, cu 1,91%
Mai multe informatii financiare si bursiere puteti gasi pe www.romaniafinanciara.ro