21 C
București
duminică, 15 septembrie 2024
AcasăSpecialACCIDENT RAHOVA Ancheta RATB: VATMANUL e de vină

ACCIDENT RAHOVA Ancheta RATB: VATMANUL e de vină

RATB a făcut public un raport preliminar pe tema incidentului de miercuri, anunţă Realitatea.net.

Din raportul preliminar întocmit de comisia întrunită în cadrul Regiei Autonome de Transport Bucureşti pentru stabilirea cauzelor producerii evenimentului de circulaţie din data de 18.07.2012, ora 12:27, la intersecţia Calea Rahovei/Strada Sebastian, s-a concluzionat:

Întrucât conducătorul tramvaiului cu numărul 136 din linia 41, care se retrăgea la Depoul Alexandria, nu a urmărit ca toate boghiurile să urmeze traseul stabilit, fapt care a dus la agravarea urmărilor evenimentului, s-a constatat că acesta nu a respectat prevederile Regulamentului de Exploatare RATB, care stipulează la articolul 120:

„La trecerea peste macazuri şi încrucişări, conducătorul de tramvai va circula cu deosebită prudenţă conducând cu atenţie sporită, cu viteză redusă şi urmărind ca toate boghiurile să efectueze traseul stabilit. Supravegherea se face prin oglinzile retrovizoare.”

De asemenea, conducătorul tramvaiului cu numărul 204 din linia 41, care se îndrepta spre Depoul Alexandria, a fost găsit la o distanţă de peste 5 m faţă de patina de acţionare a macazului electric, astfel constatându-se că nu a respectat prevederile articolului 126 din Regulamentul de Exploatare RATB:

„Conducătorului de tramvai îi este interzis să intre pe patina de acţionare a macazului electric dacă între acesta şi macaz se află un alt tramvai, sau dacă tramvaiul din faţă nu a trecut complet peste macaz. Este obligat să oprească tramvaiul la o distanţă de minim 5 m faţă de patina de acţionare a macazului”.

În concluzie, conducătorul tramvaiului cu numărul 204 din linia 41 a dat o comandă greşită, deoarece în loc să oprească tramvaiul cu 5 m înainte de patina de acţionare, a depăşit-o cu peste 5 m.

În urma efectuării expertizei tehnice asupra macazului, s-a constatat că acesta era în bună stare de funcţionare, revizia tehnică fiind făcută în noaptea de 17/18.07.2012.

În prezent, investigaţiile sunt în curs de derulare, cele două tramvaie fiind sigilate de către organele de investigaţie, în Depoul Alexandria. În momentul în care se va primi acceptul de la organele de cercetare, se vor descărca datele înregistrate în computerele de bord ale tramvaielor 306, din linia 32, şi 136, din linia 41. De asemenea, se vor descărca şi datele din computerul de bord al tramvaiului 204 din linia 41.

Cele mai citite

BMW recheamă 1,5 milioane de mașini din cauza unui defect la frâne, afectând profitul pe 2024

BMW a anunțat rechemarea a 1,5 milioane de vehicule din cauza unui defect la sistemul de frânare, ceea ce va afecta semnificativ profitul companiei...

Care sunt cele mai căutate locuri de muncă în România și ce oferte au angajatorii în prezent

Piața muncii din România a înregistrat un interes ridicat pentru locurile de muncă din sectorul transporturilor, în special pentru șoferii de categorie B, șoferii...

Planurile pentru noua fabrică Intel din Polonia avansează după aprobarea ajutorului de stat de către Comisia Europeană

Proiectul Intel de a construi o nouă fabrică în Polonia a făcut un pas important după ce Comisia Europeană a aprobat ajutorul de stat...
Ultima oră
Pe aceeași temă