O minora a murit si un adolescent a ajuns in stare grava la spital, in urma unui accident rutier petrecut aseara pe Soseaua Mangaliei din localitatea Limanu. Politistii de la Circulatie spun ca Florin R., de 22 de ani, din Mangalia, care se afla sub influenta bauturilor alcoolice, avand o alcoolemie in aerul expirat de 0,45 mg, conducea un autoturism Solenza dinspre Mangalia spre Limanu.
La un moment dat, acesta a intrat in plin intr-un grup de patru tineri care se deplasau pe carosabil, in aceeasi directie de mers. In urma impactului, Eufrosina E., din Mangalia, de 17 ani, a murit pe loc. De asemenea, Gabriel Alexandru B., de 15 ani, din Bucuresti, a fost ranit grav si a ramas internat cu multiple traumatisme.
Soferul Florin R. a declarat politistilor ca accidentul s-a produs din cauza unui autoturism care l-a orbit cu farurile din spate. Politistii de la Circulatie au deschis o ancheta pentru a stabili circumstantele in care s-a produs accidentul.