Elicopterul Smurd a fost solicitat, sâmbătă, pentru preluarea unui muncitor grav rănit, după ce a căzut de la etajul cinci al unui bloc la a cărui reabilitare lucra, potrivit Mediafax.
Potrivit Ambulanţei Prahova, medicii au fost solicitaţi, sâmbătă, în Câmpina, după ce un bărbat, în vârstă de 28 de ani, a căzut de la etajul 5 în timp ce lucra la izolarea unui bloc.
"Este suspect se traumatism de coloană lombară şi în observaţie cu fractură de bazin", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Ambulanţei Prahova, George Duţă.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, a spus că pentru preluarea victimei a fost solicitat elicopterul SMURD. Poliţia Prahova a deschis o anchetă.
”Facem verificări în acest caz, să vedem în ce împrejurări s-a produs evenimentul, dacă aveau contract de muncă", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Prahova, Raluca Brezeanu.