3.4 C
București
luni, 2 decembrie 2024
AcasăSpecialAbuzul de proteine animale, la fel de periculos ca fumatul?

Abuzul de proteine animale, la fel de periculos ca fumatul?

Proteinele de origine animală ar putea fi la fel de dăunătoare ca fumatul, susţin autorii unui studiu citat de The Guardian. Oamenii de ştiinţă au descoperit că o dietă bogată în proteine creşte de patru ori riscul de deces în rândul celor cu vârste cuprinse între 50 şi 65 de ani.

Valter Longa, directorul institutului care a efectuat cercetarea, spune că oamenii ar trebui să îşi limiteze consumul de proteine la cel mult 0,8 grame pentru fiecare kilogram din masa corporală. Mai mult, ei susţin că ar fi şi mai bine dacă proteinele ar fi de origine vegetală.

Obiceiurile alimentare a 6381 de oameni au fost comparate cu evoluţia stării de sănătate a acestora. Cercetătorii au ajuns la concluzia că cei a căror dieta este bogată în proteine de origine animală – mai precis din ouă, produse lactate şi carne – au un risc crescut de îmbolnăvire, aproape la fel de mare ca cel prezent în cazul fumatului. Cu toate acestea, o dietă bogată în proteine are efecte contrare asupra celor mai bătrâni de 65 de ani, crescând speranţa de viaţă a acestora.

Rezultatele studiului au fost contestate de alţi oameni de ştiinţă. Unul dintre aceştia este Peter Emery, conducătorul departamentului de nutriţie de la King’s College London. El a spus că autorii cercetării au prezentat corelaţii ca fiind cauzalitaţi şi că lucrarea lor nu demonstrează o legătură directă între consumul de proteine de origine animală şi riscurile de sănătate pomenite.

Peter Emery a mai spus că studiile care presupun observarea obiceiurilor de consum trebuie privite cu scepticism pentru că este dificil să deosebeşti efectele pe care le au diverse substanţe din mâncare.

 

Cele mai citite

Rezultate parțiale: Centralizarea voturilor a trecut de 99%: PSD, AUR, PNL, USR, SOS România, UDMR, POT

Clasamentul în diaspora este AUR, USR, SOS, POT, PNL, PSD După centralizarea a peste 99% dintre procesele verbale, clasamentul pentru intrarea în Parlamentul României arată...

Rareș Bogdan: Să ne ducem iar în braţele PSD înseamnă că nu am învăţat nimic şi că suntem complet cretini

Rareș Bogdan vrea în opoziție, după rezultatul de la alegerile parlamentare Europarlamentarul Rareș Bogdan cere conducerii PNL trecerea în opoziție, pentru cel puțin un an....
Ultima oră
Pe aceeași temă