28.3 C
București
vineri, 13 septembrie 2024
AcasăSpecialAbonamentele la cablu se vor scumpi

Abonamentele la cablu se vor scumpi

Cablistii trebuie sa plateasca, incepand cu luna aprilie, 6% din veniturile brute lunare, fara TVA, pentru drepturi de autor, fata de 2% cat au platit in perioada 2005-2008, fapt care va duce la majorarea abonamentelor la cablu cu circa 4%, a declarat pentru MEDIAFAX Radu Petric, presedintele ACC.

Potrivit lui Radu Petric, presedintele Asociatiei de Comunicatii prin Cablu (ACC), majorarea cu 4 procente, de la 2% la 6%, a remuneratiilor pentru drepturile de autor si conexe, solicitata operatorilor de cablu de organismele de colectare si gestionare, a fost decisa de un complet de arbitraj, printr-o hotarare din 9 martie. Hotararea a fost comunicata ACC de Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor (ORDA).

Completul de arbitraj, alcatuit din cinci arbitri – Toma Dragomir, Mihai Tanasescu, Nicoleta Vrinceanu, Ernest Popovici si Claudiu Seucan –, a fost desemnat de ORDA sa stabileasca cuantumul remuneratiilor pe care cablistii trebuie sa le plateasca celor opt organisme de gestiune colectiva, care reprezinta titularii de drepturi – cantareti, actori, regizori etc.

Arbitrii au stabilit plata unui procent de 6%, dupa ce ACC – care reprezinta interesele a peste 100 de operatori de cablu, care asigura servicii pentru circa 3,5 milioane de abonati – si cele opt organisme de gestiune colectiva care colecteaza drepturile de autor nu au ajuns la nicio intelegere privind procentul pentru plata drepturilor de autor. Motivul neintelegerii a fost acela ca organismele de gestiune colectiva au cerut majorarea de la 2% la 12% a remuneratiilor pentru drepturile de autor si conexe.

Potrivit legislatiei in vigoare, la fiecare trei ani, ACC negociaza cu cele opt organisme de gestiune colectiva remuneratiile pentru drepturi de autor si conexe pe care trebuie sa le plateasca din veniturile obtinute din retransmisia posturilor TV.

Potrivit hotararii luate in 9 martie de arbitri, impartirea procentelor din cablu pentru drepturile de autor si conexe se va face dupa cum urmeaza: autori opere muzicale – 2,05%, autori opere audiovizuale – 2,2%, autori opere scrise – 0,2%, autori opere arta grafica – 0,05%, artisti fonograme – 0,25%, artisti prestatii audiovizuale – 0,5%, producatori de fonograme – 0,25% si producatori de videograme – 0,5%.

Aceeasi hotarare prevede faptul ca plata drepturile de autor incasate de la cablisti se va face catre un colector unic, urmand ca acesta sa fie stabilit de ORDA.

Potrivit lui Radu Petric, presedintele ACC, hotararea luata de arbitri este "executorie" incepand cu luna aprilie, dar nu este definitiva si irevocabila. Ea poate fi contestata la Curtea de Apel Bucuresti.

"Ne pregatim sa atacam in instanta hotararea completului de arbitraj", a spus Radu Petric. El este de parere ca, in urma deciziei de majorare a remuneratiei pentru drepturi de autor, pretul abonamentelor la cablu va creste. "Abonamentele la cablu vor creste proportional cu valoarea remuneratiei, Ma astept la o marire in jur de 4%", a explicat Radu Petric.

Mai multe informatii financiare si bursiere puteti gasi pe www.romaniafinanciara.ro

Cele mai citite

Cu 7,8 milioane de jucători și 200 de studiouri, România se află în topul european al industriei de jocuri video

Industria de gaming și eSports din România a cunoscut o expansiune semnificativă în ultimii ani, cu un număr tot mai mare de pasionați. Conform...

FNGCIMM lansează un program de finanțare pentru IMM-urile în creștere, cu credite de până la 2 milioane de euro

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) pregătește un nou program de finanțare destinat IMM-urilor aflate în expansiune, conform...

Înfrumusețează-ți casa și grădina cu flori multicolore, achiziționează bulbi de calitate de la  Planteo

Florile ne transformă casa și grădina într-un loc frumos, colorat și vesel, aducând natura mai aproape de noi. Acum poți să te bucuri aproape...
Ultima oră
Pe aceeași temă