După victoria fără predecent de la alegerile locale, USL a intrat pe o tendinţă descrescătoare.
USL a pierdut pe linie în judeţele din Transilvania. Liberalii, social-democraţii şi conservatorii nu au reuşit să îşi mobilizeze alegătorii, în aşa fel încât referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu să fie validat. „Noi ştim că alegerile se pierd sau se câştigă în Transilvania”, spunea premierul PSD, Victor Ponta, în campania electorală pentru alegerile locale, iar scrutinul de duminică i-a dat dreptate. În timp ce judeţe precum Mehedinţi, Olt sau Vrancea au înregistrat o prezenţă-record la vot, în judeţele din Transilvania tactica de boicotare a referendumului a avut succes.
Viktor Orban contra Victor Ponta
Pe de o parte, maghiarii ardeleni au ales să stea acasă. „Nu este vorba de o boicotare a referendumului, ci de o lipsă de interes, pentru că nu a existat un candidat maghiar. La fel s-a întâmplat în anul 2007”, a explicat preşedintele UDMR, Hunor Kelemen, absenteismul masiv din judeţele locuite de maghiari. Însă mai există o explicaţie pentru faptul că alegătorii din Harghita, Covasna ori Satu Mare au ales să stea acasă. Alegătorii maghiari din Transilvania, în loc să urmărească Antena 3, Realitatea TV sau alte televiziuni româneşti, au acces la televiziunile budapestane, precum Magyar Televizio 2 sau Duna TV. Iar pe canalele media din Ungaria, premierul FIDESZ, Viktor Orban, le-a cerut oamenilor să stea acasă. Viktor Orban, care este aliatul lui Traian Băsescu în cadrul PPE, a fost până acum „oaia neagră” a Uniunii Europene, până la declanşarea crizei politice din România. Acum, el a fost „eclipsat” de Victor Ponta.
Tensiunile dintre cei doi premieri au atins un moment de vârf în perioada în care Victor Ponta a anulat hotărârea de guvern referitoare la înfiinţarea unei facultăţi cu predare în limbile maghiară şi engleză în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş, apoi a împiedicat reînhumarea rămăşiţelor pământeşti ale poetului nazist Jozsef Nyiro. Aceste tensiuni au pus capăt epocii în care Guvernele de la Bucureşti şi Budapesta ţineau şedinţe comune, iar România şi Ungaria încercau să copieze în Europa de Est modelul de reconciliere dintre Franţa şi Germania. Aşa că Viktor Orban a vrut şi a reuşit să îi dea o lecţie lui Victor Ponta. Şi asta cu atât mai mult cu cât liderii PPMT şi cei ai PCM i-au preluat şi amplificat mesajul. „Electoratul maghiar este unul educat şi şi-a dat seama că are sens să participe la un referendum doar dacă regulile sunt respectate”, a declarat unul dintre liderii PPMT Cluj, Jeno Matis.
PDL s-a trezit din pumni
La rândul lor, votanţii PDL au reuşit să aplice cu succes tactica boicotării. În topul judeţelor „fruntaşe la absenteism” se regăseşte Clujul, care are şi cea mai numeroasă populaţie din zona Transilvaniei. Practic, succesul boicotului PDL la referendum a arătat cât de importantă a fost victoria lui Emil Boc în alegerile din 10 iunie, pentru că ea a permis democrat-liberalilor să îşi păstreze o redută importantă, de unde au plecat la contraatac. Acest lucru s-a văzut şi cu ocazia mitingurilor organizate de susţinătorii lui Traian Băsescu. Cel mai puternic semnal politic a fost cel de la Cluj, unde s-au strâns, de altfel, şi cei mai numeroşi susţinători ai preşedintelui. „În mai puţin de două luni, USL a pierdut opt procente la Cluj. Dacă la alegerile din 10 iunie, la votul politic din Consiliul Judeţean a obţinut 42 la sută din totalul mandatelor, acum, la urne s-au prezentat circa 34 la sută. Ritmul în care USL a pierdut aceste procente ne dă speranţa că PDL va reuşi să câştige multe colegii parlamentare cu jumătate plus unul din totalul voturilor”, a spus fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe. La rândul lor, primari precum Dorin Florea din Târgu-Mureş, Mircea Hava din Alba Iulia ori Gheorghe Falcă din Arad au reuşit să recupereze serios din procentele pe care PDL părea să le fi perdut definitiv la alegerile din 10 iunie.
Refuză să îşi recunoască eşecul
Pe de altă parte, liderii USL Cluj au încercat să prezinte eşecul de a la referendum în cu totul altă lumină, în contextul în care înfrângerea este cu atât mai severă cu cât doi dintre miniştri de forţă ai Guvernului, Ioan Rus de la Interne şi Andrei Marga de la Externe, sunt clujeni. „Chiar dacă 82,3% din locuitorii judeţului Cluj au votat pentru demiterea Preşedintelui Traian Băsescu, liderii PDL Cluj refuză să recunoască această realitate evidentă. După ce în întreaga campanie nu au jucat pe terenul de joc, ocolind confruntarea electorală, liderii PDL sunt amnezici la eşecul înregistrat în alegerile locale şi confundă scorul USL cu cel al PDL. Îi informăm cu această ocazie, că în ciuda boicotului iresponsabil promovat de PDL şi de fostul „bărbat de stat” Emil Boc, peste 200.000 de clujeni şi-au exercitat dreptul de vot”, a spus preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan.