5.3 C
Bucharest
Wednesday, 6 December 2023
HomeSpecial800 cai cu anemie infecţioasă vor fi sacrificaţi în Mureş

800 cai cu anemie infecţioasă vor fi sacrificaţi în Mureş

Directorul coordonator al Direcţiei Sanitar-Veterinare Mureş, Lucian Goga, a precizat, marţi, că în judeţ a fost declanşată acţiunea de eradicare a anemiei infecţioase ecvine, o boală virală care afectează 800 de cai din cei 17.000 aflaţi în evidenţe.

 

”În fiecare an, conform Programului Strategic, recoltăm sânge de la cai, iar cei diagnosticaţi seropozitivi, adică purtători ai bolii, sunt trecuţi în Registrul de epizootii. Avem în judeţul Mureş 800 de cai seropozitivi în evidenţele noastre. Aceşti cai au fost diagnosticaţi în decursul anilor, pentru că de-acum patru ani noi nu am mai scos din efectiv caii bolnavi de anemie infecţioasă din cauza lipsei de fonduri”, a menţionat Goga.

Potrivit acestuia, ANSVSA a ordonat această acţiune de eradicare a anemiei infecţioase, fiind constituită o comisie de evaluare a acestor animale.

”Odată cunoscuţi aceşti cai bolnavi, comisia se deplasează la faţa locului şi evaluează animalele la preţul pieţei libere. Din cei 800 de cai noi am evaluat aproape 300 de cai şi am trimis primele două transporturi de cai la abator, ultimul ieri (luni -n.r.). În total 42 de cai au fost trimişi la abatorizare. Carnea provenită din sacrificarea acestor animale este comestibilă”, a subliniat Goga.

El spune că a întâmpinat, în acest sens, dificultăţi din partea oamenilor care au animale bolnave, dar susţine că acţiunea este obligatorie.

”Oamenii vor fi despăgubiţi şi dacă nu scoatem aceşti cai din efectiv şi nu eradicăm această boală riscăm ca toţi caii să se îmbolnăvească, iar atunci pagubele vor fi enorme. Este o boală transmisibilă, se transmite prin insecte, prin montă, prin coabitare, deci prin diverse metode. Dacă nu eliminăm caii din efectiv, sursa rămâne”, a mai spus şeful DSV Mureş.

La nivelul DSV Mureş a fost alocat 1 milion de lei pentru despăgubiri, iar după ce dosarele sunt aprobate, oamenii îşi vor primi banii. Şeful instituţiei a arătat, totodată, că refuzul proprietarilor de a sacrifica animalele care suferă de boli infecto-contagioase se sancţionează cu amendă de la 2.400 la 3.600 de lei.

”Sperăm că pe cale paşnică putem rezolva (…)Avem termen de 15 mai de la Autoritate, dar faptic nu avem cum să terminăm”, a precizat şeful DSV Mureş.

Goga a mai arătat că judeţul este pe unul dintre locurile fruntaşe din acest punct de vedere, în zona Sighişoara existând cei mai mulţi cai bolnavi, cam 200 de animale. Preţul mediu practicat pe piaţă pentru un cal se ridică la 1.900 lei.

Cele mai citite
00:01:21

Pentagonul a fost „încurajat” de decizia de a ridica controlul asupra majorității promoțiilor militare

Pentagonul, prin purtătorul de cuvânt, generalul de brigadă Patrick Ryder, a declarat reporterilor marți (5 decembrie) că a fost încurajat de decizia senatorului american...

Ambasadorul România în SUA se lăfăie într-un palat din Washington

În timp ce la București se strigă austeritate, ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, locuiește în lux și extravaganță. „Pe banii românilor”, strigă...

ASF ascunde fără temei legal informații de interes public

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) atrage atenția Guvernului și Parlamentului României asupra faptului că Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) refuză...
Ultima oră
Pe aceeași temă