5.8 C
București
joi, 23 ianuarie 2025
AcasăSpecial8 persoane au murit în Marea Britanie din cauza gripei A/H1N1

8 persoane au murit în Marea Britanie din cauza gripei A/H1N1

Opt persoane au murit în urma unei infecţii cu virusul gripal de tip A/H1N1, de la începutul lui septembrie, în Marea Britanie, a anunţat sâmbătă Agenţia pentru Sănătate (HPA), confirmând parţial informaţii publicate de cotidianul The Independent, informează Mediafax.

În total, zece persoane au murit din cauza gripei, dar numai opt decese au fost atribuite formal tulpinii A/H1N1, care a cauzat o alertă generală în lume anul trecut.

Conform HPA, ” nu este surprinzător că tulpina A/H1N1 circulă din nou iarna aceasta „, deoarece se întâmplă „frecvent ca în urma unei pandemii, tulpina acestei pandemii să devină virusul cel mai comun al sezonului următor”.

Vaccinul împotriva gripei distribuit în Marea Britanie conţine şi tulpina A/H1N1, pentru a proteja persoanele cele mai vulnerabile, a subliniat HPA.

„Pentru prima dată, vaccinul antigripal este oferit anul acesta femeilor însărcinate, care au fost afectate mai mult în timpul pandemiei şi sunt mai susceptibile să dezvolte complicaţii”, adaugă agenţia.

Gripa cu virus A/H1N1 este benignă, cu excepţia populaţiilor cu risc – femei însărcinate, persoane vârstnice, cardiace, diabetice şi pacienţi cu boli renale, hepatice şi pulmonare, persoane cu sistemul imunitar slăbit.

„Pentru majoritatea oamenilor, gripa nu este mortală şi durează în general circa zece zile. Totuşi, ea se poate dovedi mai periculoasă pentru persoanele cu risc”, a afirmat sâmbătă, în comunicatul HPA, profesorul John Watson, şeful departamentului de boli respiratorii al HPA.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a pus capăt oficial, la 10 august, pandemiei de gripă cu virus A/H1N1, care a alertat întreaga planetă în urmă cu peste un an, după care s-a dovedit a fi „moderată” şi mai puţin devastatoare decât o gripă sezonieră.

Cele mai citite

UPDATE: Primarul din Sinaia a fost reținut pentru 24 de ore, într-un dosar de corupție

Surse judiciare arată că primarul este acuzat că ar fi pretins și primit mită, în valoare de 238.000 de euro, în două tranșe, de...

Studenții cer revizuirea măsurilor privind reducerile la transport: „Impactul bugetar este infim”

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a lansat un apel către Guvern pentru abrogarea prevederilor OUG 156/2024, care restricționează aplicarea reducerii de...

Liga Campionilor: Real Madrid învinge la scor pe RB Salzburg 5-1/Feyenoord Rotterdam-Bayern Munchen 3-0/PSG-Manchester City 4-2

Real Madrid, deținătoarea trofeului, a obținut o victorie clară, miercuri seara, în penultima etapă a Ligii Campionilor la fotbal, în timp ce Bayern Munchen...
Ultima oră
Pe aceeași temă