ลapte persoane au fost electrocutate în timpul puternicelor furtuni, care au lovit portul oraลului Karachi, dupฤ ce ciclonul Phet a devastat sudul Pakistanului duminicฤ, a declarat un oficial local pakistanez, citat de CNN.
Potrivit Mediafax, aproximativ 1.000 de persoane au fost salvate, sâmbฤtฤ, la Gwadar, de autoritฤลฃile pakistaneze, ลi duse la un adฤpost al marinei.
Ministrul Sฤnฤtฤลฃii din provincia Sindh, doctorul Sagheer Ahmed, nu avea alte detalii despre electrocutฤri.
Ciclonul Phet a atins coasta sud-vesticฤ duminicฤ. Marina pakistanezฤ a mobilizat elicoptere la sfârลitul sฤptฤmânii pentru a alerta pescarii de lângฤ Karachi ลi din anumite pฤrลฃi ale provinciei Baluchistan de venirea ciclonului.
Autoritฤลฃile au reuลit, sâmbฤtฤ, sฤ aducฤ înapoi, la ลฃฤrm, 24 de ambarcaลฃiuni de pescuit ลi 129 de perscari. Marina a rฤmas sub alertฤ duminicฤ, în caz cฤ intervenลฃia acesteia este necesarฤ dupฤ trecerea ciclonului. Civilii de pe coasta pakistanezฤ vor avea prioritate în efortul de salvare, în cadrul acestei operaลฃiuni, intitulatฤ „Operaลฃiunea Madad”, a declarat amiralul Nauman Bashir, comandantul Statului major al forลฃelor navale.
În Oman, în zona de coastฤ, în urma ploilor aduse de ciclon vineri, nivelul apei a crescut cu 25 de centimetri. La Muskat, ciclonul a provocat inundaลฃii masive, iar în capitalฤ s-au înregistrat rafale de vânt de pânฤ la 200 de kilometri pe orฤ.