0.6 C
Bucharest
Thursday, 7 December 2023
HomeSpecial65% dintre ucrainenii care au votat la Bucureşti au optat pentru Poroşenko

65% dintre ucrainenii care au votat la Bucureşti au optat pentru Poroşenko

Ambasada Ucrainei anunță că cetăţenii ucraineni care au votat, duminică, la alegerile prezidenţiale, în București, au preferat în proporţie de 65% pe Petro Poroşenko, câştigătorul scrutinului, potrivit rezultatelor parţiale.

Din cei 83 de ucraineni care au votat, 54 l-au ales pe Petro Poroşenko, ceea ce reprezintă 65%, în timp ce 9 alegători au votat pentru fostul premier Iulia Timoşenko, iar 6 cu Serghei Tihipko, a precizat, luni, pentru MEDIAFAX, un reprezentant al Ambasadei Ucrainei la Bucureşti.

Pe listele electorale au fost înscrişi 231 de cetăţeni ucraineni, astfel că prezenţa la vot a fost de 36%.

Ucrainenii din România au mai putut vota şi la Consulatul general din Suceava.

Ambasadorul ucrainean la Bucureşti, Teofil Bauer, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că prezenţa la vot în Ucraina a fost de 60,29%. În zonele "mai problematice", procentele au fost mai mici: Doneţk -15,35%, Lugansk -38,94%, Harkiv – 47%, a mai spus Bauer. În Cernăuţi, prezenţa a fost de 61,5%, la Odessa, de 46%, iar la Kiev, de 62,7%.

"Alegerile pentru funcţia de preşedinte al Ucrainei s-au derulat în conformitate cu legislaţia ucraineană şi cu standardele internaţionale. Aceste alegeri sunt un succes al poporului ucrainean şi al opţiunii lui democratice. Ele s-au desfăşurat în peste 90% din circumscripţiile deschise, prin urmare sunt întrutotul legitime", a precizat diplomatul.

Bauer a subliniat că "prezenţa masivă la vot" arată că poporul ucrainean este "pregătit să apere interesele statului" şi că s-a săturat de instabilitate.

"A fost un vot pentru pace, pentru un viitor european al ţării noastre, o ripostă faţă de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei. Cetăţenii Ucrainei, inclusiv cei din Crimeea care au avut posibilitatea de a-şi exprima opţiunile, au votat pentru integritatea teritorială a statului ucrainean, iar circa 90% au votat pentru candidaţi proeuropeni", a spus Teofil Bauer.

Totodată, ambasadorul a spus că "este foarte important" că alegerile au fost câştigate din primul tur, deoarece "politicienii au obiceiul de a face multe promisiuni între primul şi al doilea dur, promisiuni ce nu pot fi onorate, ba dimpotrivă duc la destabilizare".

Petro Poroşenko este creditat cu 54% din sufragii în primul tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit unor rezultate parţiale.

Petro Poroşenko, un bărbat impozant în vârstă de 48 de ani, este singurul oligarh care şi-a pus deschis resursele financiare şi mediatice în serviciul Maidan, centrul mişcării proeuropene de contestare care a reuşit să-l înlăture de la putere, în februarie, pe preşedintele prorus Viktor Ianukovici, relatează AFP.

Petro Poroşenko nu prea a vorbit de pe podiumul din Maidan, însă cota sa de popularitate a crescut semnificativ după o vizită în Crimeea, în martie, în cursul căreia a fost ameninţat cu moartea de proruşi din această peninsulă din sud-estul Ucrainei alipită la Rusia.

Cele mai citite

Patru persoane rănite, dintre care una grav, într-un atac armat la Bruxelles

Patru persoane au fost rănite, dintre care una grav, miercuri seară, într-un atac armat pe o arteră comercială importantă din Bruxelles, a anunţat poliţia...

Ministrul britanic al imigrației, Robert Jenrick, a demisionat miercuri

Ministrul britanic al imigrației, Robert Jenrick, a demisionat miercuri, a declarat ministrul de interne James Cleverly, după ce guvernul a publicat un proiect de...

Deca acoperă manevrele rectorului Universității din București

Ministerul Educației, condus de Ligia Deca, închide ochii la manevrele rectorului Universității din București (UB), Marian Preda, pentru angajarea lui Bogdan Oprea, fost purtător...
Ultima oră
Pe aceeași temă