36.4 C
București
luni, 14 iulie 2025
AcasăSpecial400.000 de jucării contrafăcute, confiscate în 2013 la Constanţa

400.000 de jucării contrafăcute, confiscate în 2013 la Constanţa

400.000 de jucării contrafăcute sau nedeclarate, în valoare de 25 de milioane de lei, au fost confiscate de poliţiştii de frontieră din Portul Constanţa, transmite Mediafax.

Lucrătorii de la Garda de Coastă au înregistrat, în 2013, 262 de cazuri în care administratorii unor societăţi comerciale intenţionau să introducă în România bunuri contrafăcute, conform unui comunicat al Poliţiei de Frotieră Române.

Citeşte şi: Peste 12.200 de pomi de Crăciun, confiscaţi de poliţişti în ultimele patru săptămâni

Produsele contrafăcute, descoperite în baza informaţiilor obţinute în urma analizei de risc pe principalele rute internaţionale de transport, au fost în pricipal 392.306 jucării, 247.814 articole de îmbrăcăminte şi lenjerie şi 194.496 de produse cosmetice şi de parfumerie.

„Din analiza capturilor se constată că cele mai multe bunuri contrafăcute au fost jucăriile. Jucăriile confiscate de poliţiştii de frontieră constau în trenuleţe, laptop-uri, baloane, păpuşi cu accesorii, căluţi cu sunete şi lumini, maşinuţe, puzzle, trenuleţe din plastic, căşti pentru copii, personaje şi telefoane, jucării din pluş, jocuri educative, ceasuri de mână, etc. Dacă ar fi fost comercializate la preţul unor produse originale, valoarea jucăriilor contrafăcute s-ar fi ridicat la aproximativ 24.220.000 lei”, se precizează în documentul citat.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră le-au întocmit administratorilor societăţilor comerciale importatoare dosare penale pentru punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.

Citeşte şi: Peste 22.000 de petarde, confiscate de jandarmi

„Din analiza fenomenului infracţional a rezultat că ruta folosită pentru transportul bunurilor contrafăcute este din China în România, pe mare, iar din punct de vedere al cetăţeniei făptuitorilor, aceştia provin majoritar din România şi China”, se mai menţionează în comunicatul Poliţiei de Frotieră.

Cele mai citite

Iga Swiatek izbucnește după finala de la Wimbledon! Presa din Polonia a fost ținta furiei campioanei

Cu un scor categoric în finală, Swiatek și-a apărat reputația și echipa într-un mesaj puternic.Iga Swiatek, actualul număr 3 mondial, a câștigat al șaselea...

Val de foc peste sudul României: Temperaturile urcă spre 38°C, ANM emite cod galben de caniculă

Județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și Capitala se vor confrunta cu temperaturi sufocante, ce vor atinge 36 de grade CelsiusMeteorologii trag un...

Ion Iliescu, internat la Terapie Intensivă: Starea este stabilă, dar necesită oxigen și suport respirator

Ion Iliescu, fost președinte al României, este internat la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din București.Informația...
Ultima oră
Pe aceeași temă