Patru persoane au fost rănite prin împuşcare, iar poliţia a efectuat 54 de arestări, în noaptea de duminică spre luni, când au izbucnit violenţe în centrul oraşului New York, a declarat o sursă din poliţie, citată de AFP, monitorizată de Mediafax.
Incidentele s-au produs în trei locuri distincte din centrul cartierului Manhattan, în zona Times Square, între miezul nopţii şi ora 03.00, a precizat un purtător de cuvânt al poliţiei.
Cei patru răniţi, un bărbat şi trei femei, aparent simpli trecători, au fost spitalizaţi în diferite unităţi şi viaţa lor nu este în pericol, a adăugat oficialul.
În total, 54 de persoane, între care nouă minori, au fost arestate.
Conform presei locale, seara zilei de Paşte este în mod tradiţional violentă în Manhattan, unde vin bande de tineri din suburbii pentru o „noapte de iniţiere”.