26.8 C
București
joi, 10 octombrie 2024
AcasăSpecial300.000 de iPad-uri vândute în prima zi de la lansare

300.000 de iPad-uri vândute în prima zi de la lansare

Apple ar putea vinde aproximativ cinci milioane de tablet PC-uri iPad în următoarele 12 luni, consideră analiştii, după ce grupul american a anunţat că în prima zi de la lansare a vândut peste 300.000 de unităţi, potrivit Mediafax.

 

Analiştii Barclays Capital consideră că Apple a vândut circa 400.000 de iPad-uri în weekend, în timp ce specialiştii companiei Kaufman Brothers anticipează 250.000-300.000 de unităţi.

Totodată, analiştii au majorat şi preţul ţintă al acţiunilor Apple, JP Morgan estimând o cotaţie de 305 dolari, iar Kaufman Brothers de 295 de dolari.

Acţiunile Apple au crescut cu aproximativ 12% în 2010, stabilind noi recorduri maxime. Titlurile grupului IT se tranzacţionau în urcare cu 1,59 de dolari în deschiderea şedinţei de luni, la 253 de dolari.

Cele mai citite

Ion Țiriac, internat într-un spital din Viena din cauza unor probleme de sănătate!

Fostul mare jucător de tenis, Ion Țiriac, în vârstă de 85 de ani, se află sub supraveghere medicală într-un spital din Viena, după ce...

Ministrul de interne austriac consideră că România și Bulgaria nu sunt încă pregătite să intre și terestru în Schengen

Ministrul de interne din Austria, Gerhard Karner, a declarat joi, 10 octombrie, înaintea unei reuniuni cu omologii săi din UE, că nu a sosit...

Hezbollah anunță că a distrus un tanc israelian care înainta spre sudul Libanului

Mişcarea şiită libaneză Hezbollah a afirmat joi că "a distrus un tanc israelian care înainta" spre oraşul de frontieră Ras Naqoura, în timp ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă