Boicotul recentului proces electoral de catre alegatori a indicat, printre altele, cat de greu le va fi partidelor sa preintampine, pe viitor, aparitia unui outsider capabil nu doar sa faca fata, ci chiar sa incheie cu succes principala cursa electorala a noului an – anume cea prezidentiala. Insusi Traian Basescu admitea, la finele anului trecut, a fi pierdut o buna parte a electoratului sau traditional din cauza agrearii coalitiei cu PSD. Concomitent, Sorin Oprescu si-a continuat strategia de neutralizare a vechii sale imagini de veteran pesedist, reinventandu-se ca potential vindecator al tuturor maladiilor natiunii – taman bun de instaurat la Cotroceni.
Dinu Patriciu este un alt personaj ce poate lesne imbraca haina pseudoindependentului. Oficial, nu este afiliat nici unui partid, sponsorizand cu aceeasi generozitate formatiuni care au indicat, de-a lungul anilor, ca simpatizeaza profund cu interesele sale. Gratie dimensiunii averii sale si-a permis sa afiseze o presupusa detasare de politic, interpretand rolul mogulului energiei si mass-media preocupat preponderent de afacerile sale extinse din Balcani pana in Ucraina.
De-a lungul anilor insa, a remodelat nu o data scena politica a tarii, sustinand transformarea unor partide in formatiuni ce se dispenseaza intru totul de valori. Ca atare, PNL – vreme indelungata principala sa baza si platforma politica – a ajuns intre timp un dezlanat melanj de interese aflate sub un numitor comun strict in baza diverselor motivatii economice, precum si a resentimentelor viscerale fata de presedinte. Iar PSD – alt partid beneficiar al patronajului sau – a ajuns, in prezent, partener in noua coalitie guvernamentala formata impreuna cu inamicul politic nr. 1.
Cu ajutorul unor profesionisti in materie de tehnologie politica, metamorfozarea lui Patriciu intr-un veritabil erou al zilelor noastre ar fi o chestiune relativ simplu de realizat. Ar putea fi prezentat drept om determinat a fi stapan pe soarta sa, drept cineva care s-a luptat pentru a ramane pe picior de libertate, drept tigru economic invincibil in demersurile sale – cu alte cuvinte cineva capabil a garanta tarii ca nu va mai fi trecuta asa de usor cu vederea pe viitor.
Istoria recenta a consemnat o serie de precedente in cazul lansarii reusite in politica a unor moguli. Exemplul lui Silvio Berlusconi ramane cel mai notabil din analele politicii europene moderne. Destui analisti opineaza ca politicianul italian a facut acest pas in special pentru a se incredinta ca investigatiile procurorilor cu privire la afacerile sale nu vor conduce la un final dezastruos pentru persoana sa.
Fostul premier thailandez Thaksin Shinawatra este un alt personaj cu ambitii similare, dar s-a vazut confruntat atat cu o clasa mijlocie urbana ostila agendei sale, cat si cu o monarhie puternica, plina de temeri in privinta inlaturarii ei.
Pana acum, Dinu Patriciu a preferat sa actioneze din culisele politicii. Ce-i drept, nici interesele sale nu au parut atat de amenintate precum, odinioara, cele ale lui Berlusconi. Stabila anarhie particulara institutiilor statului roman i-a permis de fiecare data sa iasa invingator din relativ maruntele batalii purtate de-a lungul anilor cu persecutorii sai. In plus, pentru cineva cu activitati si ambitii transfrontaliere si chiar transcontinentale scena politica damboviteana poate lesne parea absolut marunta si ca atare anosta. Dispune, oricum, de destui vechili ce pot fi insarcinati cu structurarea carierei sale politice.
Problema rezida, s-ar zice, mai degraba in capacitatile acestora de gestionare a procesului: ce s-ar intampla, de pilda, daca dau gres, iar fortele politice conventionale – fie ele pro sau contra Patriciu – s-ar dovedi complet depasite de situatie, respectiv de sirul lung al provocarilor inerente actualelor vremuri de declin economic?
Daca cetatenii clasei mijlocii – atat cat exista ea – vor ajunge, din cauza crizei, noii saraci ai tarii, atunci Romania ar putea lua din nou calea instabilitatii. Exista, indubitabil, posibilitatea ca victimele recesiunii sa renunte la lunga lor apatie, creand noi miscari politice greu de controlat de catre partidocratie. O coalitie intre PNL si PSD – formatiuni dominate de cei mai bogati oameni ai tarii – ar fi avut, poate, harul sa starneasca resentimente chiar si in absenta unei crize economice.
In astfel de conditii, Dinu Patriciu ar putea da o adevarata lovitura de geniu – daca ar decide, bunaoara, sa ofere o parte a averii sale vistieriei scapatate a statului sub forma unui imprumut cu dobanda avantajoasa, folosibil pentru modernizarea infrastructurii si/sau a variilor institutii ale tarii. Rezultatele cu totul neimpresionante ale guvernarii Tariceanu ar ajunge uitate rapid, in timp ce sansele lui Patriciu intr-o cursa prezidentiala s-ar prezenta, neindoielnic, puternic augmentate – asta, fireste, in conditiile in care fotoliul de la Cotroceni il intereseaza in mod real.
Deocamdata, s-ar zice ca Dinu Patriciu a supravietuit furtunii economice mai bine decat multi alti oameni de afaceri din Europa. Dar in vremuri de recesiune orice sporire a profiturilor ramane greu, ba uneori chiar imposibil de realizat. Astfel, un "deal" pentru tara care s-ar prezenta mai avantajos decat orice oferta venita din partea UE sau a institutiilor financiare internationale ar constitui o demonstratie redutabila a flerului sau strategic, apta a eclipsa fara probleme eforturile celorlalti politicieni romani – cu totii inca departe de a se fi demonstrat tacticieni abili. 2009 poate lesne deveni anul unui adevarat seism pe scena politica romaneasca – provocat de oricine inzestrat cu o judecata mai indrazneata si neconventionala.
