15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecial16 dintre victimele atacului terorist de la Nisa, neidentificate de autorități

16 dintre victimele atacului terorist de la Nisa, neidentificate de autorități

Cadavrele a 16 persoane au rămas neidentificate, după atentatul terorist care a avut loc, joi seara, în orașul francez Nisa, unde un bărbat a intrat cu camionul în mulțimea adunată să vadă focurile de artificii organizate de Ziua Națională a Franței. a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii Leneval din Nisa, Stephanie Simpson, informează BMFTV.

În seara tragediei, 30 de copii au fost transportați la acest spital. Dintre aceștia, cinci sunt în stare critică, starea unui copil este stabilă, iar alți trei sunt conectați la aparate. Totodată, un copil cu vârsta între opt ani și 10 ani, cel mai probabil străin, urmează să fie identificat.

Persoanele care își caută rudele pot consulta listele la un centru de criză instalat la centrul universitar din Nisa, potrivit BMFTV.

 

Jurnalistul Lucian Mîndruță a precizat, sâmbătă dimineața, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, că un copil român ar fi internat, în comă, într-un spital din Nisa.

Citește și: Atac terorist la Nisa. Lucian Mîndruță: Un copil român, descoperit într-un spital francez, în stare gravă

„O veste tristă din Franța, pe care o discut în privat cu o prietenă: a găsit un copil român în comă în spitalul Laval, de la Nisa. Părinții sunt dispăruți. N-au căutat copilul. Bunica lui și un unchi sunt în drum spre Franța. Presupunerile sunt cele mai negre. Încă mai sunt răniți și cadavre neidentificate acolo”, a scris jurnalistul, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook.
 
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, zilele trecute, că două persoane au fost rănite în atacul terorist. Vineri, reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe au precizat că nu au fost identificaţi cetăţeni români printre persoanele decedate în atacul de la Nisa, dar operaţiunile de identificare nu s-au finalizat. 

84 de persoane au murit, între care 10 copii și adolescenți, iar 202 persoane sunt internate în spital, dintre care 52 sunt în stare critică, iar 25 sunt conectate la aparate, după ce un șofer a intrat cu camionul în mulțimea adunată la Nisa, pentru a admira un foc de artificii, de Ziua Națională a Franței.

Citește și: FOTO. Atacul terorist de la Nisa. Cine sunt cei doi români răniţi

Atacul comis de un tunisian cu rezidență în Franța a fost revendicat, sâmbătă dimineața, de gruparea Stat Islamic, potrivit agenției Amaq, legată de gruparea jihadistă. 

„Unul dintre soldaţii Statului Islamic a executat operaţiunea (…) ca răspuns la apelurile de a ataca cetăţenii din ţările membre ale coaliţiei internaţionale care luptă contra SI” în Irak şi Siria, a arătat Amaq, care citează o sursă de securitate. 

Pe 21 mai, purtătorul de cuvânt al SI, Mohamed al Adnani, a îndemnat adepţii grupării să comită mai multe atentate în Occident, în special în Europa şi Statele Unite, cu prilejul lunii sfinte a ramadanului, care a început pe 6 iunie şi s-a încheiat pe 5 iulie. 

Într-un mesaj încărcat de ură, a cărui veridicitate nu a putut fi confirmată, cu o durată de 31 de minute şi difuzată pe reţelele sociale, Al Adnani le-a transmis simpatizanţilor că orice atac, oricât de mic, dar executat acasă la inamic, este mai bun decât unul mare comis în teritoriile controlate. 

Citește și:  FOTO + VIDEO. Atacul de la Nisa, REVENDICAT de gruparea SI

 

 

Cele mai citite

Republica Moldova transmite primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE

Republica Moldova va înainta către Comisia Europeană, la data de 24 aprilie 2024, primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE. Documentul va fi...

Klaus Iohannis a efectuat o vizită la complexul industrial Doosan Enerbility din Changwon, Republica Coreea

Președintele României, Klaus Iohannis, a efectuat miercuri, 24 aprilie 2024, o vizită la complexul industrial Doosan Enerbility din Changwon, Republica Coreea. Din delegația care...

Transformă spațiul din garaj într-un loc accesibil – iată ce ușă de garaj de la Alexiana să alegi

Ușilor de garaj ar trebui să li se acorde mult mai multă atenție. Acestea au capacitatea de a menține un nivel de siguranță înalt...
Ultima oră
Pe aceeași temă