37.8 C
București
vineri, 19 iulie 2024
AcasăSpecial11 companii din SUA sunt interesate sa participe la constructia reactoarelor 3...

11 companii din SUA sunt interesate sa participe la constructia reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda

O delegatie formata din 11 oameni de afaceri americani din industria energiei nucleare a vizitat, marti, centrala nucleara de la Cernavoda, pentru a explora oportunitatea de a participa la constructia reactoarelor 3 si 4 si a altei centrale nucleare, anunta Ambasada SUA la Bucuresti, citata de NewsIn.

Delegatia este condusa de sectia comerciala a Ambasadei SUA din Romania, iar deplasarea a fost organizata pentru a prezenta ofertele companiilor americane personalului tehnic de la Nuclearelectrica si Energonuclear.

"Grupul exploreaza oportunitatea de a participa la constructia reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda, cat si la constructia unei noi centrale nucleare. Cele 11 companii ofera o varietate de servicii si tehnologii, cum ar fi software de proiectare, management de proiecte, echipament analitic, simulatoare, componente, noi tehnici nucleare si gestionarea deseurilor", explica Ambasada SUA.

Ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, a oferit luni seara o receptie pentru a facilita legatura intre companiile americane si sectorul de afaceri roman si reprezentanti ai Guvernului roman. "Energia nucleara atrage noi interese, avand in vedere ca tarile incearca sa isi sporeasca si sa isi diversifice resursele energetice, sa imbunatateasca securitatea energetica si sa asigure o altenativa mai ecologica la combustibilii fosili. SUA au fost lideri in toate sectoarele acestei industrii, de la design la eliminarea deseurilor", a spus Gitenstein la receptie.

"Westinghouse este convins ca industria nucleara din Romania ofera oportunitati considerabile pentru companii ca ale noastre", a adaugat si Michael Pelle, directorul general al WEC Europa.

Companiile americane care participa in aceasta delegatie sunt AMEC, Autodesk, Babcock si Wilcox, CH2M Hill, Froehling si Robertson, Hill International, Honeywell, Mathey Dearman, NuScale Power, Trax International si Westinghouse.

In prezent, la reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda se desfasoara faza de pre-proiect, care ar trebui sa dureze 18 luni si sa fie gata anul viitor.

Nuclearelectrica si cei sase investitori, ArcelorMittal, CEZ, GdF-Suez, Enel, Iberdrola si RWE Power, au semnat, la 20 noiembrie 2008, Acordul Investitorilor pentru infiintarea companiei de proiect (SC EnergoNuclear SA) care va construi, pune in functiune si exploata Unitatile 3 si 4 de la CNE Cernavoda. In urma negocierilor, s-a decis ca impartirea actiunilor intre partenerii de proiect sa fie astfel: Nuclearelectrica – 51%, CEZ – 9,15%, GdF-Suez – 9,15%, Enel – 9,15%, RWE Power – 9,15%, iar ArcelorMittal si Iberdrola, fiecare cate 6,2%.

Unitatile 3 si 4 ar urma sa fie puse in functiune ce mai probabil in 2017.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă